ANAF-ul batjocorește românii bombardați de tot felul de taxe fără niciun fel de noimă

În urmă cu câteva zile am găsit în poștă o scrisoarerecomandată. Am mers la Poșta Română cu acea recomandată și am primit un plic de la ANAF. În plic am primit o „notificare privind nedepunerea la termen a declarației de impunere”. 

Textul scris pe foaia din plic este următorul: „Stimate domn, vă aducem la cunoștință că, potrivit evidențelor noastre, ați realizat venituri din ACTIVITĂȚI INDEPENDENTE/JOCURI NOROC și aveți obligația depunerii Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, pentru perioada 2017.
Neîndeplinirea la termen a obligașiilor de declarare prevăzute de lege se scanționează cu amendă contravențională, prevăzută la art. 336 alin. (3) Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.
Nedepunerea declarației în termen de 15 zile de la primirea prezentei, atrage după sine stabilirea din oficiu a obligației de plată, potrivit art. 107 alin (1) din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare.
Totodată vă rugăm să vă prezentați, în term de 15 zile de la data primirii prezentei, în vederea audierii, conform prevederilor art. 9 din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare”.

Astăzi, mi-am făcut puțin timp să trec pe la ANAF pentru a rezolva treaba asta. Unii care erau la coadă în fața mea au primit aceeași citație fără să realizeze câștiguri din „jocuri de noroc”. Eu am primit-o „pe merit”, am câștigat câțiva lei anul trecut din pariuri plasate online. 
„De ce este nevoie de drumul ăsta? De ce nu se reține impozitul la sursă?”, a spus o doamnă din coadă, o doamnă la vreo 60 de ani, extrem de „deschisă la minte”. Această doamnă, care este învățătoare, a stat la rând cât a stat, după care a plecat pentru că se grăbea, ca orice persoană.

La ghișeu era o doamnă amabilă ce este drept. Dar degeaba era doamna amabilă dacă se mișcă extrem de greu. Aceasta avea o vârstă destul de înaintată și părea că a pierdut de mult lupta cu tehnologia. Cel mai probabil era mama, matușa, bunica, cunoștința cuiva sau doar o veterană a acelui loc de muncă. 

Când stai la o coadă care înaintează mai greu decât un cortegiu funerar, e cam greu să îți păstrezi calmul. Lucrezi să faci bani, nu? Și nu cred că e chiar în regulă să îți iei o zi de concediu pentru a îți petrece ziua la o coadă pentru a plăti o taxă care poate fi reținută la sursă. Nimic nu pare logic în țara asta. 

Doamna de la ghiseu mi-a spus să cobor până la xerox și să cumpăr două exemplare de Declarație Unică 212. Nicio problemă, m-am dus. Patru lei costă un exemplar format din cinci pagini, deci opt lei cele două. Am cumpărat și un pix pentru că nu aveam. Trei lei și pixul, un pix clasic. 11 lei deja au plecat din portofel. 

Aceeași doamnă îmi spusese cum să completez declarația. Dar când mi-a spus că trebuie să completez și suma de bani pe care am câștigat-o deja m-am încălzit. Doamna era foarte mirată pentru că nu știam câți bani am câștigat anul trecut din „jocuri de noroc”. Adică eu trebuie să țin cont fiecare leuț pe care îl câștig? Fiecare sutime? Bă, dar stai așa, ține ANAF-ul cont de câți bani pierd pariind? Îmi dă ceva dacă pierd o sumă anume? Adică eu pierd de exemplu 100 de lei în două zile, și în a treia zi câștig 50 de lei. Deci eu trebuie să fac cel puțin un drum anul viitor să plătesc o sumă de bani pentru că am câștigat 50 de lei? Adică să mai dau încă opt lei minim doar pentru a completa niște foi de hârtie? DĂ-O-NCOLO de birocrație.

Până la un moment dat am fost cea mai calmă persoană din coada respectivă. Până am văzut cât de greu „merge mortul”, am rupt declarația și am plecat. 

La respectiva coadă nu erau doar „pariori”, erau persoane care aveau de plătit diverse impozite. Am ajuns o nație de proști, ne merităm soarta. Să își bată toți joc de noi. Care este mai isteț, mai descurcăreț, nu are decât să „și-o bată de umerii noștii”, nu ne vom împotrivi niciodată.

sursa foto: radioimpactfm.ro

Adauga comentariu