Anchetă deschisă de Avocatul Poporului în cazul taxei de parcare impusă de Spitalul Județean Suceava

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu cu privire la situația semnalată de presă, conform căreia, la Spitalul Sfântul Ioan cel Nou, Suceava, chiar și cei care vin cu taxiul, pentru a prelua persoane netransportabile, ar fi obligați să achite taxa de parcare. Sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare a art. 16 și art. 52 din Constituția României privind egalitatea în drepturi și dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică.

Ziarul Adevărul a publicat un articol intitulat „Un spital din România îi obligă şi pe pacienţii care nu îşi parchează maşinile în incinta unităţii medicale să achite taxa de parcare dacă vin cu taxiul”, în care se relata faptul că Spitalului de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava a instituit obligația de achitare a taxei de intrare în parcare, chiar și pentru taxiurile care intră în incinta curții spitalului pentru a prelua persoanele care nu sunt deplasabile în afara zonei de parcare.

Cotidianul Ziar de Suceava a semnalat în repetate rânduri faptul că taxa de parcare nu a fost gândit cu cap. Chiar în urmă cu mai puțin de o lună am arătat că „nimeni nu scapă netaxat la Spitalul Județean Suceava”.

Taxa de parcare impusă de către Spitalul Județean Suceava a stârnit nemulțumire printre suceveni. Cei mai deranjați par a fi taximetriștii, care trebuie să achite câte cinci lei de fiecare dată când intră în curtea spitalului pentru a lăsa un client.

„Taxa de parcare o plătește clientul. Noi nu avem să plătim noi, doar clientul care trebuie să ajungă oricum la spital. El are de plătit și taxa de taxiu și taxa de parcare. (...) Dispecera anunță că trebuie să plătească intrarea mașinii în curtea sau în incinta spitalului. (...) Bucuroși nu sunt pentru că fiecare își plătește card de sănătate, fiecare plătește sănătate, ca să mai plătească și intrarea în spital, nu-s bucuroși, dar astea-s condițiile”, ne-a declarat un taximetrist.

 „În primul rând, nu li se pare corect că nu știu cum să spun, e o taxă în plus care n-ar trebui să fie. Ar trebuie la noi, taximetriștii, să avem ceva la mână că doar noi intrăm și ieșim, atât facem, nimic mai mult”, a spus un alt taximetrist.

Este o prostie pentru că noi intrăm, lăsăm clienții și plecăm, în 2 – 3 minute am ieșit. Noi trebuie să plătim ăia 5 lei, pentru ce?”, a menționat un alt șofer de taxi.

Conducerea Spitalului Județean Suceava are în plan amenajarea unor locuri de parcare pentru taxiuri, însă deocamdată, toți șoferii trebuie să plătească taxa de parcare, chiar dacă numai intră și pleacă din curtea unității spitalicești.

„Avem în vedere și o rezervă de locuri pentru cei care, eu știu, nu au bani, stau foarte, foarte puțin, numai vin cu taxiul și întorc la barieră sau nu știu, dar câteva locuri din astea așa de protocol, cum ar veni, vor fi. Dar asta mai durează puțin”, a precizat managerul Spitalului Județean Suceava, Vasile Rîmbu.

Parcarea cu plată a Spitalului Județean Suceava are un total de 434 de locuri, iar angajaţii spitalului beneficiază de posibilitatea achitării unui abonament lunar în valoare de 100 de lei. Costul parcării este de 5 lei pentru prima oră şi de câte un leu pentru următoarele ore.

Sursa foto: www.newsbucovina.ro

Adauga comentariu