Aproape 2.400 de petarde confiscate de polițiști de la un bazarist

Deși majoritatea incidentelor generate de materialele pirotehnice se petrec în perioada Sărbătorilor de Iarnă, având în vedere riscurile sporite la care sunt expuși în special copiii ca urmare a utilizării unor astfel de materiale, polițiștii acționează permanent pentru găsirea la timp a celor care nu respectă legislația și pun în pericol sănătatea celor mici.

Și în cursul zilei de ieri, polițiștii au confiscat articole pirotehnice în urma controalelor făcute în mai multe zone comerciale.

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase Suceava l-au surprins în flagrant în Centrul Comercial Bazar din municipiul Suceava, pe un localnic de 31 de ani care oferea spre vânzare, fără a fi autorizat, 2.392 de articole pirotehnice (petarde).

Articolele pirotehnice în valoare de circa 800 de lei şi o greutate de aproximativ 30 de kilograme au fost ridicate de polițiști în vederea continuării cercetărilor.

În acest caz a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”, ce va fi soluționat procedural.

Adauga comentariu