Bărbatul care și-a violat soacra și i-a furat banii din batistă a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare

Judecătoria Gura Humorului l-a condamnat pe Constantin Tătărău (53 de ani) la trei ani de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de „tâlhărie calificată”.

Inculpatul este obligat să presteze timp de 60 de zile servicii neremunerate în cadrul Primăriei orașului Gura Humorului sau Primăriei comunei Păltinoasa. Programul de executare al acestei activităţi va fi stabilit de către Serviciul de Probaţiune Suceava.

Decizia nu este una definitivă, părțile din dosar având drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.


La data de 28 octombrie 2020, Constantin Tătărău, din comuna Valea Moldovei, a fost vizitat de polițiștii suceveni care i-au percheziționat domiciliul. La plecare, oamenii legii l-au luat și pe individ cu ei pentru a-l introduce în arestul IPJ Suceava pentru 24 de ore.

Individul a fost acuzat că ar fi violat și tâlhărit o bătrână în vârstă de 84 de ani. Culmea, victima era chiar soacra individului.

Autoritățile au început cercetările după ce victima a anunțat Poliția la data de 26 octombrie 2020 cu privire la evenimentul care s-ar fi petrecut la data de 22 octombrie 2020. Deși ginerele său ar fi violat-o și i-ar fi furat niște lucruri din casă, femeia s-a dus la Poliție abia după cinci zile pentru a anunța fărădelegile bărbatului căsătorit cu fiica ei.

Deoarece pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „viol” și „tâlhărie calificată” în seara de 28 octombrie 2020 bărbatul a înnoptat în arestul IPJ Suceava. În ziua următoare, individul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Mandatul de percheziție domiciliară pentru identificarea de mijloace materiale de probă folosite la comiterea faptelor a fost emis de către Judecătoria Gura Humorului.

Ginerele care și-ar fi violat soacra în vârstă de 84 de ani nu a plecat cu mâna goală din casa victimei. Batista în care bătrâna ținea 6.300 de lei a fost ținta individului

 

Adauga comentariu