Bărbatul în scaun cu rotile care și-a înjunghiat fratele cu un briceag a fost săltat din casă și încarcerat în Penitenciarul Botoșani. Acesta este condamnat la trei ani și șase luni de închisoare

La data de 3 ianuarie 2022, pe la ora 22.30, Tribunalul Suceava a transmis mandatul de executare a pedepsei închisorii privindu-l pe inculpatul Ștefan Ovidiu Lahman (36 de ani), din municipiul Suceava, domiciliat în comuna Moara. Individul este condamnat la trei ani și șase luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „violență în familie”, raportat la infracțiunea de „tentativă de omor”.

În seara de 3 ianuarie 2022, o echipă operativă formată din doi polițiști din Șcheia, un polițist din Burdujeni și doi jandarmi s-au deplasat la domiciliul lui Ștefan Ovidiu Lahman. De acolo individul a fost ridicat și condus la Secția de Poliție din Șcheia, de unde a fost dus direct la Penitenciarul Botoșani.

Vă amintim faptul că totul a pornit în anul 2020, când fratele inculpatului l-a vizitat pe Ștefan Ovidiu Lahman. Pe fondul consumului de alcool și al unor neînțelegeri, între cei doi a izbucnit un scandal, în urma căruia Ștefan Ovidiu Lahman a pus mâna pe un briceag și și-a înjunghiat fratele de mai multe ori.

În urma acestei altercații, victima a fost transportată la Spitalul Județean Suceava. Atunci cadrele medicale au stabilit faptul că bărbatul are nevoie de 22 - 25 de zile de îngrijiri medicale. 

Agresorul este un bărbat care suferă de un handicap locomotor, motiv pentru care se deplasează cu ajutorul unui scaun cu rotile. În această ipostază se afla acesta și în momentul în care și-a înjunghiat fratele. 

Adauga comentariu