Bătaie între găști în fața restaurantului Radu

La data de 2 noiembrie 2018, la ora 23.54, Ovidiu C. a anunțat prin 112 faptul că în fața restaurantului Radu din municipiul Suceava are loc o altercaţie.

La faţa locului s-a deplasat iniţial un echipaj de siguranţă publică, ocazie cu care s-a constatat că cele anunțate se confirmă şi că una dintre persoanele implicate în altercaţie, Dumitru – Marius Pauliuc (29 de ani), din Dărmănești, avea leziuni prin agresiune. Acesta a fost transportat cu o ambulanţă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava.

Din primele cercetări făcute de polițiști a rezultat că în seara zilei de 2 noiembrie a.c., Pauliuc s-a deplasat împreună cu doi prieteni, Ovidiu Costiniuc şi Adrian Marga la restaurantul Radu din Suceava. În local, la o masă se afla şi Ionuţ Alexandru Maţepiuc (20 de ani), din comuna Pătrăuţi, văr drept cu Adrian Marga, între cei doi existând unele neînţelegeri mai vechi.

Pe baza acestor neînţelegeri şi a consumului de alcool, Maţepiuc a mers la masa lor pentru a discuta cu vărul său, discuţia degenerând. În momentul în care cei din grupul lui Marga au ieşit din restaurant, au fost aşteptaţi de grupul lui Maţepiuc, iar pentru a scăpa au încercat să fugă.

Dumitru – Marius Pauliuc a fost oprit de Maţepiuc, între aceştia având loc o altercaţie, în care ulterior a mai intervenit o persoană din grupul celui din urmă.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „lovirea sau alte violenţe”, cercetările fiind continuate de Biroul Investigații Criminale urmând a se stabili împreună cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava încadrarea juridică exactă a faptei.         

Sursa foto: www.opinitimisoarei.ro

Adauga comentariu