Bătăușii șefului de post din Păltinoasa și-au aflat pedepsele. Polițistul a fost lovit cu parul în cap de către agresori

Curtea de Apel Suceava i-a condamnat pe inculpații Ionel Carabin și Irimie George Carabin la câte cinci ani și patru luni de închisoare pentru comiterea infracțiunii de ultraj. Decizia magistraților suceveni este definitivă.

La începutul lunii februarie 2019, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților Ionel Carabin (54 de ani) și Irimie George Carabin (33 de ani), ambii din satul Capu Codrului, comuna Păltinoasă, pentru săvârşirea infracțiunii de ultraj.

Anchetatorii au stabilit că la data de 29 august 2018, în jurul orei 16.45, în timp ce Vasile Grumăzescu, șeful Postului de Poliție din Păltinoasa, se afla în timpul liber, cei doi, tată și fiu, au pătruns în curtea locuinței de serviciu, context în care ambii inculpați i-au adresat amenințări cu moartea şi acte de violență în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu de natură să îi producă acesteia o stare de temere.

Ulterior, la data de 30 decembrie 2018, în jurul orei 21.43, Ionel Carabin și George Carabin au agresat fizic doi agenți de poliție aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, ambii lovindu-le pe fiecare din persoanele vătămate cu un par în zona capului, precum şi cu pumnii şi cu picioarele,  cauzându-le leziuni pentru care au necesitat pentru vindecare un număr de 16 – 18 zile, respectiv 6 – 8 zile de îngrijiri medicale. Și în acest caz, printre cei agresați s-a numărat și polițistul Vasile Grumăzescu,         

Sursa foto: www.adevarul.ro

Adauga comentariu