Bătrână găsită moartă în curtea gospodăriei sale din Moara

La data de 29 decembrie 2019, la ora 12.57, polițiștii suceveni au fost anunțați prin 112 despre faptul că o persoana a fost găsită moartă în curtea unei gospodării din satul Liteni, comuna Moara.

În urma cercetărilor făcute de agenți s-a stabilit că Virona V. (81 de ani) locuia singură în satul Liteni, comuna Moara și era cunoscută cu afecțiuni cardiace.

În după – amiaza zilei de ieri, în jurul orei 12.50, bătrâna a fost găsită de către o rudă venită în vizită, fiind căzută cu fața în jos, în fața ușii de la intrarea în bucătăria de vară în care obișnuia să doarmă. 

Femeia a fost văzută ultima oară în seara zilei de 28 decembrie a.c., în jurul orei 17.00, în curtea locuinței sale.

La fața locului a fost solicitată intervenția unui echipaj medical din cadrul Ambulanței Suceava, aceasta declarând decesul Vironei V.. În acest caz nu există suspiciuni cu privire la comiterea vreunei fapte penale.

Polițiștii au dispus efectuarea unei necropsii pentru stabilirea cauzei decesului. Aceștia au  întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de „ucidere din culpă”.

Adauga comentariu