Bătutul nevestei a devenit sport județean în Suceava

Ziua de ieri a început violent și cu foarte multe bătăi în rândul unor familii din județul Suceava. 

O femeie a prins curaj să depună plângere împotriva soțului său, după 29 de ani de suferință

Ieri, în jurul orei 10.00, Georgiana A., care se află în Marea Britanie, a anunțat Poliția din Vicovu de Sus despre faptul că sora sa a fost lovită de către soț.

În urma cercetărilor polițiștilor, la domiciliu au fost identificați soții Costan. Aceștia au recunoscut faptul că s-au certat, observându-se o umflătură vânătă la ochiul drept al Mariei C. (47 de ani), din orașul Vicovu de Sus.

Soțul femeii, Sorin Costan (50 de ani), din aceeași localitate, a recunoscut că și-a lovit consoarta. Bărbatul a fost condus la sediul Poliției din Vicovu de Sus pentru a fi audiat.

Femeia a declarat verbal că nu are nevoie de îngrijiri medicale. Aceasteia i s-a spus că are dreptul emiterii unui ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de cinci zile, împotriva soțului său. 

După ce Maria C. a cerut ordinul de protecție provizoriu, a spus că refuză să se întoarcă la domiciliul. Polițiștii i-au spus femeii că soțul său poate fi îndepărtat de la domiciliu, nefiind nevoie ca ea să-și caute ea adăpost. Dar victima a preferat să se ducă la părinții săi să locuiască, aceștia locuind în orașul Vicovu de Sus.

Maria C. și Sorin Costan sunt căsătoriți de 29 de ani.

În această perioadă, Sorin Costan a fost agresiv cu femeia, atât verbal cât și fizic. Din acest motiv, psihicul Mariei C. a avut de suferit. Femeia a fost internată de mai multe ori în centre de reabilitare psihică.

Victima a declarat că în seara de 16 ianuarie 2019, pe la ora 18.00, soțul ei a lovit-o, provocându-i leziuni la ochiul drept și în zona frunții. 

Maria C. nu a vrut să depună plângere penală împotriva soțului său, deoarece, aceasta, intenționează să divorțeze de Sorin Costan și să plece în străinătate.

 

Un bărbat beat și-a „încălzit” pumnii pe soția sa

Tot ieri, pe la ora 15.30, Mihaela O. (52 de ani), din municipiul Suceava, a anunțaț poliția despre faptul că în urmă cu aproximativ 30 de minute, soțul ei a bătut-o.

În timp ce polițiștii completau formularul de evaluare a riscului, au constatat existența a patru dosare penale, înregistrate din anul 2011 până în prezent, împotriva lui Petru Onofrei (57 de ani) pentru violență domestică.

Oamenii legii s-au deplasat la locuința celor doi pentru a aplica ordinul de protecție și înlăturarea agresorului din domiciliu.

La fața locului, Petru Onofrei era beat, necooperant, agitat și agresiv, motiv pentru care a fost încătușat. 

După ce a fost informat despre ordinul de protecție și drepturile pe care le are, a fost condus și internat la Secția de Psihiatrie Burdujeni.

Mihaela O. a fost informată despre drepturile și obligațiile pe care le are, fiind dusă acasă.

 

Soțul cherchelit și-a primit soția acasă dându-i palme peste cap

În aceeași zi, la lăsarea serii, pe la ora 20.30, Mihaela H. (39 de ani), din municipiul Suceava, a sunat la 112 și a anunțat faptul că soțul său a luat-o la palme.

În urma cercetărilor, s-a aflat că Mihaela H. a fost plecată de acasă aproximativ cinci zile, într-o problemă de serviciu. 

Ieri, pe la ora 20.00, în momentul în care femeia s-a întors acasă, a fost întâmpinată de către soțul său, beat, care a luat-o la palme. Adrian Huțu (45 de ani), din municipiul Suceava, fiind beat și-a primit soția, din ușă, cu palme peste cap.

Mihaela H. a fost îndrumată pentru a elibera un certificat medico-legal. Aceasta a fost informată și despre faptul că are dreptul să se adreseze Judecătoriei Suceava pentru eliberarea unui ordin de protecție.

Polițiștii au întocmit câte un dosar penal pentru „violență în familie”, pentru fiecare eveniment.

sursa foto: adevarul.ro

Adauga comentariu