Blocurile se construiesc fără nicio noimă în municipiul Suceava: „Din discuțiile avute cu domnul primar Ion Lungu nu am simțit dorința autorităților locale de a ne asculta și pe noi”

În primăvara anului trecut, pe strada Universității din Suceava a început să prindă viață un complex de blocuri de locuințe. Proiectantul lucrării este SC Arhitect 95 Suceava, constructorul SC Solid Prest Ipotești, iar beneficiar este PFA Bohz Gheorghe.

Complexul de locuințe se va întinde pe un teren cu o suprafață de 1.475 de metri pătrați, iar termenul de execuție a lucrărilor, prevăzut în autorizație, este decembrie 2020.

Conform proiectului, blocul de locuințe colective va avea un regim de înălțime – parțial D + P + M, parțial D + P + 3E, parțial D + P + M + 6E și parțial D + P + M + 6E + 7R. Înălțimea maximă a imobilului va fi de 30 de metri.

Ansamblul de blocuri de locuințe nu pare să respecte Planul Urbanistic Zonal. Arhitectul Beni Atodiresei a detaliat mai multe aspecte ce par nu a fi conforme în ceea ce privește construcția de pe strada Universității din municipiul Suceava, pe care cotidianului online Ziar de Suceava vi le prezintă în cele ce urmează:

  • nu se încadrează în caracterul zonei întrucât primul plan (cel de la stradă) este definit de funcțiuni de tipul instituțiilor, serviciilor, educației, alimentației publice în timp ce zona destinată locuirii este în plan secund şi corect retrasă față de aglomerarea străzii;
  • are un regim de înălțime total neadaptat zonei (cel existent H=P+4/5E) şi forțează aliniamentul respectiv silueta străzii Universității;
  • are indicatorii urbanistici POT şi CUT excesivi generând o densificare ridicată;
  • nu respectă distanțele legale H/2 față de clădirile vecine respectiv: Centrul Cultural Bucovina şi Biserica ortodoxă de rit vechi;
  • prin obturarea bisericii de rit vechi reflectă un tip de atitudine față de cadrul/contextul religios, față de nevoia de reperare spațială şi reprezentativitate;
  • nu asigură un raport minim de 20% spațiu verde necesar zonei;
  • nu asigură raportul 1: 1 între numărul de apartamente şi numărul de parcări subterane şi supraterane;
  • este realizată într-o vecinătate deja foarte aglomerată în care nu ține cont de nivelul de zgomot, de confort şi nevoia de intimitate a locuirii, de fluxurile auto şi pietonale existente dar şi de cele generate de vecinătatea cu parcarea Kaufland, Poliție, Complex Zimbrul;
  • practică o confiscare funcțională prin apropierea excesivă de zona de recreere, respectiv patinouar şi zona alocată skate park.

„Aceste rezolvări eronate, alături de practica PUZ-ului pe parcelă, deformează iremediabil spațiul public, afectează profund calitatea locuirii şi pune în suspensie rolul pedagogic al arhitecturii/urbanismului. Apelul la discursuri şi lozinci socialiste nu asigură o dezvoltare europeană municipiului Suceava. Doar un PUG realist, corect şi strict reglementat, renunțarea la presiuni, interese de grup, obediențe politice alături de asumarea unei calme responsabilități publice”, a concluzionat arhitectul Beni Atodiresei.

Parohia Sfântu Nicolae – Rit Vechi și Restaurantul Viveni total nemulțumite de apariția blocului

Rezultatul informării și consultării publicului a scos la iveală faptul că Parohia Sfântu Nicolae – Rit Vechi și Restaurantul Viveni nu au fost de acord cu construirea blocului de pe straad Universității din Suceava.

Parohia Sfântu Nicolae – Rit Vechi a venit cu următoarele argumente:

  • contrar Legii, în certificatul de urbanism nr. 954/ 18.11.2015 Primăria municipiului Suceava nu a solicitat și acordul vecinilor – respectiv Parohiei Sfântu Nicolae de Rit Vechi – fiind și singurul vecin;
  • contrar Legii, Agenția pentru Protecția Mediului Suceava nu a cerut evaluarea de mediu pentru această construcție care va avea 9 nivele și o aglomerare a zonei cu cel puțin 350 de persoane prin spațiile comerciale și cele de locuit;
  • nu se respectă distanța dintre limita parcelei de teren a Parohiei Sfântu Nicolae și limita exterioară a clădirii propuse a se construi – respectiv ½ în înălțimea clădirii celei mai înalte conform PUZ zona centrală a municipiului Suceava;
  • nu se mai respectă asigurarea servituții de trecere pentru enoriașii Parohiei Sfântu Nicolae, servitute care a fost asigurată de vechiul proprietar al terenului;
  • nu se prezintă un studiu de însorire întocmit de un expert;
  • toate apartamentele și spațiile comerciale sunt cu geamuri transparente cu vedere directă în curtea Bisericii Sfântu Nicolae și prin acest aspect nu mai este asigurată intimitatea activității Bisericii Sfântu Nicolae de Rit Vechi;
  • nu se precizează unde va fi amplasat buncărul de gunoi menajer și traseul pe care va fi făcută evacuarea cu mijloace auto a gunoiului mejar;
  • nu se poate respecta regimul de înălțime al zonei: respectiv P + 4E;
  • nu se pot asigura locuri de parcare pentru cele 36 de autovehicule menționate în documentație și nu este prezentat traseul de intrare/ ieșire a autovehiculelor parcate. Acum, fără nici o construcție, nu pot fi parcate 36 de autovehicule;
  • prin această construcție va fi perturbată activitatea religioasă a Bisericii Sfântu Nicolae, clopotnița este situată la o distanță de 6 metri de viitoare construcție;
  • lipsă acces mașini de intervenție (ambulanțe, pompieri, etc.) la biserica Sfântu Nicolae.

„Suntem conștienți de faptul că nu se poate interzice construcția unui imobil pe această suprafață de teren, dar se pot impune de către autoritățile locale condiții care să fie în beneficiul locuitorilor acestui oraș și nu numai a celor care au bani de investit. Considerăm că această construcție nu este una sacră și trebuie neapărat să fie de asemenea dimensiuni și forme impuse de canoanele cultului. Din discuțiile avute cu domnul primar Ion Lungu până în prezent în cadrul audiențelor, nu am simțit dorința autorităților locale de a ne asculta și pe noi, și avem sentimentul că deja lucrurile sunt tranșate și este inutil să mai cauți dreptatea în municipiul Suceava. În concluzie, încă mai sperăm că autoritățile locale vor respecta Legile, Normativele de urbanism care sunt în vigoare și tradițiile locale (mai ales servitutea de vedere în curtea vecinului) și nu vor stimula crearea unui conflict etnic sau religios în municipiul Suceava”, a arătat Roman Feodor, președintele Consiliului Parohial al Bisericii Sfântul Nicolae de Rit Vechi.

Reprezentanții Restaurantului Vivendi nu consideră nici ei oportună construirea blocului de locuințe.

„Întrucât zona în care este situat Restaurantul Viveni și parcela de teren deținută de PFA Bohz Gheorghe este o zonă comercială, refuzul subscrisei apare ca fiind justificat de disconfortul generat de incompatibilitățile între funcțiunea preexistentă a zonei și cea propusă de PFA Bohz Gheorghe. Noua construcție este incompatibilă cu caracterul și funcționalitatea zonei în care urmează să fie edificată. Totodată, amintim că noua construcție încalcă în mod flagrant prevederile urbanistice a zonei în care este amblasată”, au transmis reprezentanții restaurantului Vivendi.

Trebuie menționat faptul că PFA Bohz Gheorhe apare la Finanțe ca fiind radiată din data de 18 martie 2019.

Comentarii

Roman Feodor

08.09.2020 21:21

Daca nu ai tangenta cu administratia orasului si judetului Suceava ti se pare ca parca totul este normal dar daca intri in contact cu ei iti dai seama ca nu are nici o legatura cu mult cantata si laudata Bucovina. Exista o mafie a avizarilor de tot felul si totul se face in cerc inchis. Unul dintre acesti avizatori dupa insistentele mele de a se respecta legea m-a amenintat prin replica sa nu starnesc musuroiul cu batul. Si cand te gandesti ca-l si cunosc de cand era copil dar nu a contat acest lucru - banul in viata lor este totul. Mi-a facut o demonstratie intr-o sedinta cand ii spune proiectantului ca distanta dintre cladiri trebuie sa fie de 10 m (dintre biserica noastra si blocul care se construieste) iar la urmatoarea sedinta avizeaza constuctia la doar 2,5 m spunandu-mi ca se va construi un zid antifoc. Bineinteles ca nu se face nici un zid antifoc. Cei de la Inspectia in constructii la fel minteau tot timpul in raspusurile date la memoriile noastre.Ma tot intreb unde mai este Bucovina bunicilor mei cand nu conta de ce natie sau religie esti,toti isi gaseau loc in aceasta provincie. Acum Bucovina este doar pentru lauda si fala a regatenilor iar minoritatile sunt pentru a justifica uneori chipurile armonia dintre noi. Pe naiba totul este fake, oare daca era acolo o biserica romaneasca ar fi avizat Lungu constructia blocului.Nici lumea dar nici cei de la Primarie nu cunosc aspectul ca acest PFA Bohz Gheorghe nu detine tot terenul pana in trotuar desi au ocupat totul iar Lungu i-a facut cadou si aleea de acces de la Patinoar.Multe ar fi de spus dar cine te baga in seama,am facut memorii la toate autoritatile locale si centrale si rezultat zero barat. 

Costel

09.09.2020 10:58

Demolare

Adauga comentariu