Bucovina Rădăuți acuzată că ar fi încercat să-l mituiască pe arbitrul Sorin Vădana pentru a câștiga meciul jucat împotriva Foresta Suceava luna trecută, când cele două echipe au făcut egal

Bucovina Rădăuți e acuzată de „centralul” Sorin Vădana că i-ar fi oferit bani în vestiar pentru a o ajuta. „Centralul” a fotografiat bancnotele și a raportat către CCA. Cazul a ajuns acum la comisiile FRF, care îl tot amână, se arată în Gazeta Sporturilor.

Pe 20 martie a avut loc meciul Bucovina Rădăuți - Foresta Suceava. Rezultatul a fost 1-1 și a păstrat strânsă concurența pentru promovarea în liga a doua. Înainte de meci însă, gazdele au încercat să rezolve victoria cu niște bani.

Arbitrul Sorin Vădana s-a trezit în vestiar cu 6.000 de lei. Suma era plata pentru ca Bucovina să câștige meciul. „Centralul" a fotografiat banii și a înștiințat imediat după joc Comisia Centrală a Arbitrilor. Culmea e că, la meciul respectiv, Vădana era supervizat de către un observator de top, Constantin Gheorghe „Suceava”. Acesta din urmă, fost arbitru important, fusese trimis la meci ca să vadă dacă Vădana e un arbitru îndeajuns de bun ca să fie promovat în prima ligă.

Comisiile FRF tot amână cazul

CCA a raportat la rândul său totul către FRF, inclusiv suma pe care o primise arbitrul ca să participe la trucarea meciului și faptul că el fotografiase bancnotele. De atunci, comisiile tot amână cazul, deși a trecut o lună de la petrecerea faptelor. Un termen a existat și marți, când Federația a hotărât să amâne iar procesul pentru 26 aprilie. 

Regulamentul prevede excluderea din competiție a clubului care încearcă să aranjeze un meci. Bucovina Rădăuți ar fi în culpă, așadar, numai că FRF tot mută cazul, în condițiile în care urmează ultimele două etape din liga a treia, în care Bucovina, Foresta Suceava și Știința Miroslava luptă pentru două locuri de play-off.

Primele două merg la baraj

Decizia Federației va conta, din moment ce numai primele două clasate vor participa la barajul pentru promovarea în liga a doua. Foresta și Bucovina se află acum pe primele poziții. Trupa din Rădăuți a apelat la arbitrul Vădana pentru aranjamentul cu liderul, deci ea riscă să fie scoasă din campionat. FRF ar trebui să ia o decizie lunea viitoare. A treia în clasament e Știința Miroslava, care ar profita de excluderea Bucovinei.

Comunicat Știința Miroslava

„Facem apel la organele de specialitate ale Federatiei Romane de Fotbal sa solutioneze intr-un timp cat mai scurt dosarul 48/CD/2021 din Liga a 3-a, in care CSM Bucovina Radauti este acuzata de DARE DE MITA. Cazul are deja 5 termene discutate in Comisia de Disciplina (24 si 31 martie, 5, 12 si 19 aprilie), iar urmatorul este stabilit pentru 26 aprilie, acesta fiind ultimul inaintea incheierii campionatului.

Intr-o perioada in care discutiile despre adevaratele valori ale sportului sunt tot mai dese, observam cum acest lucru nu este valabil in fotbalul romanesc, fie el si de nivelul Ligii a III-a, coruptia fiind evidenta, dovezile clare, marturii in scris, insa cazul se tot amana. 

Echipele neindreptatite ce pot profita in urma judecarii mai rapide al acestui caz sunt Stiinta Miroslava, Ceahlaul Piatra Neamt, Husana Husi si Somuz Falticeni. Fiecare din aceste echipe are sanse matematice sa acceada la barajul de promovare in Liga a II-a, iar acest lucru nu ar trebui impiedicat de tehnicile murdare.”

Bucovina Rădăuți, înțeleasă cu Oțelul?

Rivalele la promovare lansează o teorie a conspirației conform căreia Bucovina Rădăuți, echipa care a încercat să-l corupă pe arbitrul Vădana, ar fi înțeleasă cu Oțelul Galați, din seria a doua, ca să-i lase pe gălățeni să promoveze în liga a doua. Bucovinenii ar lupta pentru participarea la baraj doar ca să piardă lupta aceea. În seria a doua, din care vor fi alese adversarele echipelor din prima serie, pe primele două locuri se află Oțelul și Dacia Unirea Brăila. 

„Pot să spun că sunt numai invenții! Aceste lucruri ne afectează. Nu știu de unde a apărut nu ele nostru în acest caz. N-avem nicio implicare”, a spus  Iulian Apostol, manager executiv Oțelul Galați.

Clubul din Rădăuți are restanțe salariale de cinci luni față de jucători, dar și-a permis să încerce să-l corupă cu 6.000 de lei pe arbitrul central!

Drept la replică Oțelul Galați

„SC Oțelul Galați își propune promovarea în Liga 2 doar pe merite sportive și neagă vehement că ar fi avut, are sau intenționează să aibă vreo înțelegere cu o altă echipă angrenată în competițiile oficiale. Clubul nostru reprezintă un brand important în fotbalul românesc și orice obiectiv pe care și-l propune va încerca să fie atins respectând principii precum etica, fair-play şi onestitatea. SC Oțelul Galați și-a respectat întotdeauna comunitatea de suporteri, dar și adversarii sportivi, iar succesul clubului a fost măsurat întotdeauna cu mijloace obiective și corecte, reușite doar prin prisma jocului. 

De asemenea, în momentul de față configurația clasamentelor în seriile 1 și 2 ale Ligii 3 nici nu ar permite un duel al formației noastre cu Bucovina Rădăuți în primul baraj de promovare, ci în compania celor de la Foresta Suceava. Considerăm că informațiile eronate prezentate în articolul mai sus-menționat aduc o atingere imaginii clubului nostru și solicităm publicației Gazeta Sporturilor retractarea acestora. 

În concluzie, apreciem că atât titlul materialului de presă la adresa căruia solicităm publicarea dreptului la replică, cât și informațiile prezentate în cuprinsul acestuia sunt tendențioase, nedocumentate și de natură a induce în eroare comunitatea sportivă. Vă stăm la dispoziție pentru orice informații pe acest subiect și vă rugăm, ori de câte ori situația o impune, să solicitați și punctul de vedere al instituției noastre, potrivit cutumelor deontologice.”

sursa material: gsp.ro

Adauga comentariu