Ce averi au mai marii din Jandarmeria suceveană. Nici unul dintre comandanți nu poate fi catalogat drept chiabur

Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Suceava este o instituție a cărui imagine a avut de suferit în ultime perioadă. În cele ce urmează, ne-am propus să vă prezentăm ce averi au șefii de la IJJ Suceava și de la detașamentele din județ.

Inspectorul șef al IJJ Suceava este locotenent colonelul Mihai Marian Lungu. Acesta nu are terenuri pe numele său, ci doar un apartament de 78 mp în municipiul București. În posesia șefului jandarmilor suceveni se mai găsește un autoturism Honda fabricat în anul 2007. Lungu de la jandarmi are conturile goale, însă deține o datorie de 142.000 de lei la BRD Romania.

Prim adjunctul inspectorului șef al IJJ Suceava este colonelul Iulian Iacob. El are un teren în suprafață de 1.870 mp în satul Zaharești, comuna Stroiești, un apartament de 65 mp în Suceava, o casă de 105 mp în Zaharești, un autovehicul Hyundai fabricat în 2007, precum și o motocicletă Suzuki fabricată în 1994. Iacob are conturile goale, dar se poate lăuda că nu are datorii de nicio culoare.

Adjunctul inspectorului șef al IJJ Suceava este colonelul Bogdan – Cristian Petracovici. Acesta deține un teren intravilan în suprafață de 900 mp în comuna Ipotești. Pe numele lui Petracovici se găsesc două apartamente de 74 mp și 56 mp, ambele în municipiul Suceava. El mai are două autoturisme un Opel Zafira fabricat în 2006 și un Hyundai i20 fabricat anul acesta. Petracovici are conturile goale, însă pare a fi „prieten” cu banca. Adjunctul de la IJJ Suceava este dator la Banca Transilvania cu următoarele sume: 25.000 de lei, 46.000 de lei, 50.000 de lei și 25.000 de euro.

Detașamentul 2 de Jandarmi Suceava este condus de Traian Căldăruș. El are două terenuri, ambele în suprafață de 1.850 mp pe raza comunei Mitocu Dragomirnei. În proprietatea lui Căldăruș se găsesc un apartament (48 mp) situat în municipiul Suceava și o casă bătrânească (2010) în Mitocu Dragomirnei. Șeful Detașamentului de Jandarmi Suceava mai deține două autoturisme Opel fabricate în 2001 și 2005. Nici Căldăruș nu are bani în conturi, dar deține o datorie de 33.000 de euro la Banca Transilvania.

Detașamentul 4 de Jandarmi Vatra Dornei este condus de Cristian Cruceanu. Acesta are un teren fânaț de 300 mp în Dorna, precum și o casă de 350 mp. Șeful jandarmilor dorneni conduce un autoturism Audi A3 fabricat în 2012. Cruceanu nu are bani în conturi, dar trebuie să restituie la bănci 90.000 de euro.

Detașamentul 3 de Jandarmi Gura Humorului este condus de Emil Gavril. El deține un teren intravilan în suprafață de 600 mp în orașul Gura Humorului, o casă (162 mp) în aceeași localitate, precum și trei autoturisme: Ford Mondeo (1996), Chevrolet Aveo (2007) și Peugeot 2008 (2013). Ca și ceilalți colegi, comandantul Gavril își ține conturile goale, însă are datorii de 28.500 de euro la Banca Română de Dezvoltare și de 25.000 de lei la CAR – Învățământ Fălticeni.

Detașamentul 7 de Jandarmi Câmpulung Moldovenesc este condus de Ilie Horia. Acesta are două terenuri în suprafață de 1,72 hectare în Pojorâta, trei apartamente: două în Câmpulung Moldovenesc (88 mp și 44 mp) și unul în Fălticeni (48 mp), un autoturism Renault Megane (2004) și unul Dacia Logan (2018). Horia are și el conturile goale, însă este dator la BRD cu suma totală de 219.350 de lei.

Detașamentul 5 de Jandarmi Rădăuți este condus de Gheorghe Mariuțeac. El deține două terenuri în suprafață totală de 15.200 mp în Milișăuți, o casă de 132 mp tot în Milișăuți și patru autoturisme: Mercedes Benz (2002), Audi (2001), Mercedes Benz (2006) și Mercedes Benz (2015). Mariuțeac nu are bani în conturi, dar nici datorii la bănci.

Comandantul Detașamentului mobil al IIJ Suceava este Lucian Constantin Ungureanu. Acesta nu are terenuri pe numele lui, ci doar un apartament (64 mp) în Suceava și un autoturism Toyota Avensis fabricat în 2010. Ungureanu are și el conturile goale, însă trebuie să restituie 125.000 de lei către Volksbank și 34.000 de lei către Garanti Bank.

La Detașamentul 6 de Jandarmi Fălticeni funcția de comandant este vacantă.

Adauga comentariu