Cea mai bătrână suceveancă a trecut la neființă. Aceasta a murit cu două luni înainte de a împlini 105 ani

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat faptul că zilele trecute Lucea Bohatereț (104 ani) a trecut la neființă, iar în această zi a avut loc înmormântarea acesteia. Aceasta era cea mai bătrână persoană din municipiul Suceava.

„Am condus-o astăzi pe ultimul drum pe cea care a fost Lucea Bohatereț, cea mai în etate persoană din urbea noastră, care peste exact 2 luni ar fi împlinit vârsta de 105 ani. La 104 ani i-am organizat ultima aniversare. A fost declarată Cetățean de Onoare al orașului nostru și Cetățean al Centenarului, acordat de municipalitate în anul 2018. Născută în anul 1917, a trăit pe parcursul celor două războaie mondiale și toate evenimentele care s-au petrecut în ultimii 105 ani, era o legendă vie. Am avut un deosebit respect pentru doamna Lucea, chiar dacă pandemia din ultimii 2 ani ne-a ținut la distanță. A lucrat în învățământ și a fost un exemplu pentru elevi, pentru cei care au cunoscut-o, pentru noi toți. Ne rugăm la bunul Dumnezeu să o așeze în lumea drepților! Sincere condoleanțe familiei”, a spus Ion Lungu.

Adauga comentariu