Cetățenii din Țara Dornelor au inițiat o campanie pentru deschiderea drumului TransCălimani pentru vehicule motorizate

Cetățenii din Țara Dornelor își doresc deschiderea drumului TransCălimani, care să facă legătura între județele Suceava și Harghita.

Inițiatorul campaniei este Nicolaie Buzilă, un localnic din comuna Șaru Dornei, care consideră că deschiderea acestui drum ar favoriza dezvoltarea mai accentuată a turismului în zonă.

„Dorim anularea restricțiilor de tranzit pentru vehiculele motorizate pe drumul de legătură Gura Haitii – Fosta Exploatare de sulf – Stația Meteo Călimani –Toplița. Având în vedere faptul că Primăria Municipiului Toplița a anunțat că a început demersurile pentru a intra în posesia acestui drum de legătură și că îl va pietrui pentru a fi practicabil autovehiculelor motorizate considerăm ca noi că județ vecin ar trebui sa luăm act de acest demers și să cooperăm cu autoritățile din municipiul Toplița pentru a facilita oportunitățile de promovare a turismului activ în Țara Dornelor. Înțelegem că este important sa protejăm biodiversitatea, însă în același timp trebuie sa ne bucurăm de ea, accesul cu vehicule motorizate se poate implementa pe acest traseu și susținem sancțiunile drastice pentru eventuale abateri. O infrastructură rutieră accesibilă nu doar că va crește numărul de turiști în zonă, dar va facilita și dezvoltarea activităților economice”, a explicat Nicolae Buzilă.

La sfârșitul anului trecut Primăria Toplița a anunțat că a intrat în posesia drumului forestier de la Monumentul Eroilor (DN 15), până la Stația Meteorologică Călimani, urmând a-l pietrui pentru a-i crește accesibilitatea.

Adauga comentariu