Ciobanul din Broșteni care a încercat să își omoare un coleg înjunghiindu-l în abdomen a fost condamnat la patru ani de închisoare

Tribunalul Suceava l-a condamnat pe Sandu Bilboreanu la patru ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „tentativă la omor”.

 

Decizia nu este definitivă. Față de aceasta se poate face apel în termen de 10 zile de la comunicare.


Vă amintim faptul că anul trecut, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului Sandu Bilboreanu (57 de ani - la acea vreme) pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor.

Sandu Bilboreanu și persoana vătămată (Vasile C.) s-au cunoscut în luna mai 2021, când s-au angajat la aceeași stână, iar conform persoanei vătămate, inculpatul a părut a fi deranjat de faptul că în luna august 2021 proprietarul stânii l-a numit „baci” pe Vasile C., reproşându-i de mai multe ori că „s-a ajuns”.

„În ziua de 8 septembrie 2021, persoana vătămată, inculpatul și ceilalți doi angajați la stână, au consumat în jurul amiezii băuturi alcoolice într-o cantitate moderată, iar în jurul orei 17:00, persoana vătămată, care se retrăsese de la stână pentru a se odihni, a observat că inculpatul este în stare avansată de ebrietate și i-a reproşat acest aspect. Nemulţumit, inculpatul s-a îndepărtat câţiva paşi de persoana vătămată, s-a înarmat cu un cuţit, a revenit în apropierea acesteia şi, fără a-i spune ceva, a lovit-o cu respectivul obiect în zona abdomenului. Fără a-l interesa starea victimei, inculpatul a spălat urmele de sânge de pe cuţit într-o găleată, după care l-a aruncat în apropiere, în iarbă, unde a fost identificat ulterior de lucrătorii de poliție.

La scurt timp după această altercație, sesizând că prin apropierea stânei trece un autoturism, inculpatul a făcut semn conducătorului auto să oprească și i-a solicitat acestuia să acorde ajutor persoanei vătămate, susținând că aceasta a căzut într-un cuțit și s-a rănit grav la burtă. Un pasager al autoturismului s-a apropiat de persoana vătămată, a sesizat gravitatea leziunii şi a aflat de la aceasta că a fost lovită de către inculpat.

Cei doi martori au urcat imediat victima în autoturism şi s-au deplasat spre drumul public, solicitând telefonic asistenţă medicală, prin Dispeceratul 112.

Leziunile provocate persoanei vătămate au necesitat pentru vindecare un număr de 28-30 zile de îngrijiri medicale, pentru salvarea vieţii acesteia s-a impus intervenţia chirurgicală în regim de urgenţă, iar în urma anchetei efectuate s-a stabilit că agresiunea a fost exercitată cu intenţia de a suprima viaţa persoanei vătămate.

Cauza a fost instrumentată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava împreună cu poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava – Serviciul Investigaţii Criminale și al Poliției Orașului Broșteni.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.

Adauga comentariu