Comisarul-șef Valy Finiș a primit încă 30 de zile de arest la domiciliu. Fostul șef de la Permise este cercetat pentru că a luat mită în perioada 2018 - 2020

Tribunalul Suceava a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție Suceava privind prelungirea pentru încă 30 de zile a măsurii preventive vizând arestul la domiciliu a inculpatului Florin Valy Finiș pentru săvârșirea infracțiunilor de „luare de mită în formă continuată”.

Inculpatul are drept de contestație în termen de 48 de ore de la comunicare.


Vă amintim faptul că la data de 7 iulie 2021, comisarul-șef Florin Valy Finiș, fost șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava, a fost reținut de procurorii DNA Suceava pentru că a luat mită în perioada 2018 - 2020. La data de 8 iulie 2021, Finiș a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Florin Valy Finiș este anchetat în dosarul „fabrica de permise de la Suceava”.

„Într-una din cauzele mediatizate prin comunicatul 820/VIII/3 din 27 noiembrie 2020, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Suceava au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 07 iulie 2021, a inculpatului FINIȘ FLORIN VALY, comisar șef de poliție, la data faptelor șef al Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) Suceava, ofițer responsabil pe linie de înmatriculări auto în cadrul Compartimentului Înmatriculări și Evidență a Vehiculelor Rutiere și ofițer examinator auto, în sarcina căruia s-a reținut comiterea a trei infracțiuni de luare de mită, în formă continuată.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 2018 - 2020, inculpatul Finiș Florin Valy, în calitățile menționate mai sus, ar fi primit direct sau prin intermediar, de la mai multe persoane, diferite sume de bani (cuprinse între 70 lei și 500 euro), care nu i se cuveneau, pentru aprobarea cererilor de înmatriculare fără programare a unor autoturisme și pentru promovarea probei practice în vederea obținerii permisului de conducere categoria B.

Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 08 iulie 2021, inculpatul Finiș Florin Valy urmează să fie prezentat Tribunalului Suceava cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte 10 persoane fizice, în cazul acestora fiind dispuse și măsuri preventive.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019”, se arată într-un comunicat de presă transmis de DNA.

Adauga comentariu