Copiciac, criminalul care odinioară și-a omorât tatăl, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile fiind acuzat că și-ar fi ucis în bătaie fosta concubină zilele trecute

Tribunalul Suceava a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a inculpatului Alexa Copiciac pentru săvârșirea infracțiunii de „omor calificat”.

Părțile din dosar pot face contestație în termen de 48 de ore de la pronunțare, respectiv de la comunicare.


Vă amintim faptul că la data de 24 octombrie 2021, pe la ora 11.00, o femeie din orașul Frasin a sunat la 112 pentru a anunța faptul că sora sa, Elena P. (62 de ani) a decedat în locuința lui Alexa Copiciac (60 de ani), localnic.

La fața locului a fost găsit corpul neînsuflețit al Elenei P. în poziție decubit dorsal, pe podea, pe o plapumă, lângă pat. Pe suprafața cadavrului au fost observate echimoze la nivelul capului, pe membrele inferioare și pe corp. Atunci nu s-a putut stabili vechimea rănilor.

Proprietarul locuinței în care femeia a murit, respectiv Alexa Copiciac era în stare de ebrietate. Acesta le-a spus polițiștilor că se cunoștea cu femeia și că obișnuia să îl viziteze, ocazie cu care consumau băuturi alcoolice. Conform individului, femeia ar fi venit la domiciliul său la data de 24 octombrie 2021, în jurul orei 02.00, aflându-se în stare de ebrietate. În legătură cu poziția în care a fost găsit cadavrul, Alexa Copiciac a spus că probabil femeia a căzut din pat în timpul somnului. Sus-numitul a spus că a găsit-o pe Elena P. decedată în jurul orei 09.00 și imediat ar fi anunțat-o pe sora victimei despre deces.

Victima locuia împreună cu sora sa. Elena P. era cunoscută prin zonă pentru că obișnuia să presteze servicii ocazionale de curățenie în schimbul unor sume modeste de bani.

Atunci, oamenii legii au întocmit un dosar penal pentru „ucidere din culpă”, existând suspiciuni cu privire la deces.

Polițiștii au continuat cercetările și la data de 25 octombrie 2021. 

În urma necropsiei s-a constatat provizoriu că moartea Elenei P. a fost violentă. Decesul a survenit în urma insuficienței cardio-respiratorii acute consecința unui politraumatism cu traumatism cranio-facial, traumatism cervical și traumatism toraco-abdominal. Se pare că rănile respective s-ar fi putut produce prin lovire cu și de corpuri contondente.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a dispus începerea urmăririi penale față de Alexa Copiciac sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „omor calificat”. Individul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în arestul IPJ Suceava. 

Victima se pare că este o fostă concubină de-a lui Alexa Copiciac. În trecut bărbatul l-a omorât în bătaie și pe tatăl său. Pentru această faptă a fost condamnat la 17 ani de închisoare.

Adauga comentariu