Cum a ajuns o bătrână de 85 de ani la spital cu arsuri pe 30% din suprafața corpului după ce i-a luat foc butelia în prag de Paște

La data de 1 mai 2021, la ora 14.30, polițiștii din Solca au fost anunțaţi prin 112 de către Vasile B., din satul Arbore, despre faptul că vecinei sale Veronica C. (85 de ani), localnică, i-a luat foc butelia de la aragaz, provocându-i arsuri.

În urma verificărilor făcute de agenți s-a stabilit că în timp ce bătrâna făcea mâncare în bucătăria casei sale, butelia de la aragaz a luat foc, iar de la aceasta focul s-a propagat la fața de masă și niște prosoape de bucătărie.

Femeia a încercat să scoată butelia afară din casă, ocazie cu care s-a ars la mâini. În ajutorul său a venit vecinul și un trecător, iar acesta din urmă a scos butelia de aragaz afară din imobil și a așezat-o în curte, după care a părăsit locația.

La fața locului au intervenit pompierii locali și cei de la ISU Solca, însă când au ajuns la fața locului focul fusese stins.

Veronica C. a fost preluată de o ambulanță și transportată la Spitalul Județean Suceava, aceasta suferind arsuri de gradul III și IV pe mâini precum și intoxicație cu monoxid de carbon.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de „vătămare corporală din culpă”.

Adauga comentariu