Cum este pedepsită contrabanda de țigări în Vrancea. Inculpații, printre care și un fost polițist din Suceava, au fumat țigara de după trimiterea în judecată timp de aproape 4 ani!

Tribunalul Vrancea a pus punct în dosarul celor 8 inculpați din Suceava și Vrancea, trimiși în judecată încă din anul 2015 pentru contrabandă cu țigări aduse ilegal din Ucraina și constituire a unui grup infracțional organizat. Și, în condițiile în care niciunul dintre aceștia nu au recunoscut faptele, instanța a procedat în consecință: ani de închisoare și confiscarea a zeci de mii de pachete de țigări, mașini și bani. În plus, timp de mai mulți ani, cei opt inculpați nu au voie să se apropie unul de altul, să comunice între ei sau cu familiile celorlalți. Ce s-a întâmplat acum aproape patru ani era explicat într-un comunicat:

„Soluția pe scurt: Condamnă pe inculpatul German Dorel zis „Doru” (fost Stoica), pentru - contrabandă la o pedeapsă de1an închisoare. ... - constituirea unui grup infracțional organizat, la 2 ani închisoare. ...- contrabandă, (fapte din perioada ianuarie-aprilie 2015), la 2 ani închisoare. ...contopeşte pedepsele principale aplicate inculpatului German Dorel, aceasta urmând să execute pedeapsa principală cea mai grea de 2 ani închisoare sporită cu 1/3, în total 3 ani închisoare. ...contopeşte pedepsele complementare aplicate inculpatului German Dorel, aceasta urmând să execute pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; de a comunica cu inculpaţii Irimia Laurien Decebal, Iordache Cristian Mihai, Belibou Radu, Șimon Alfred Augustin, Solcan Ovidiu Vasile și Cortel Neculai sau cu membrii familiilor acestora, pe o durată de 2 ani. ... dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe o durată de 4 ani.

Condamnă pe inculpata Stănescu Gina zisă „Papi”, pentru - constituirea unui grup infracțional organizat, la 2 ani închisoare. - contrabandă, (fapte din perioada ianuarie-aprilie 2015) la 3 ani și 6 luni închisoare. ...contopeşte pedepsele principale aplicate inculpatei, aceasta urmând să execute pedeapsa principală cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare sporită cu 1/3, în total 4 ani și 2 luni închisoare.

Condamnă pe inculpatul Irimia Laurien-Decebal zis „Jack”, pentru - constituirea unui grup infracțional organizat, la 1 an și 6 luni închisoare. ... - contrabandă, (fapte din perioada ianuarie-aprilie 2015), la 2 ani și 6 luni închisoare. ...contopeşte pedepsele principale aplicate inculpatului, aceasta urmând să execute pedeapsa principală cea mai grea de 2 ani și 6 luni închisoare, sporită cu 1/3, în total 3 ani închisoare. ...dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durată de 4 ani

Condamnă pe inculpatul Iordache Cristian-Mihai pentru - constituirea unui grup infracțional organizat, la 2 ani închisoare. ... - contrabandă, (fapte din perioada martie - aprilie 2015, 6 acte materiale) la 5 ani închisoare. ... contopeşte pedepsele principale aplicate inculpatului, aceasta urmând să execute pedeapsa principală cea mai grea de 5 ani închisoare sporită cu 1/3, în total 5 ani și 8 luni închisoare.

Condamnă pe inculpatul Belibou Radu pentru - constituirea unui grup infracțional organizat, la 2 ani închisoare. ...- contrabandă, (fapte din perioada martie - aprilie 2015, 6 acte materiale), la 5 ani închisoare. ...contopeşte pedepsele principale aplicate inculpatului, aceasta urmând să execute pedeapsa principală cea mai grea de 5 ani închisoare sporită cu 1/3, în total 5 ani și 8 luni închisoare.

Condamnă pe inculpatul Şimon Alfred Augustin pentru - constituirea unui grup infracțional organizat, la 2 ani închisoare. ... - contrabandă, (fapte din perioada ianuarie-09.04.2015), la 3 ani și 4 luni închisoare. ...contopeşte pedepsele principale aplicate inculpatului, aceasta urmând să execute pedeapsa principală cea mai grea de 3 ani și 4 luni închisoare sporită cu 1/3, în total 4 ani închisoare.

Condamnă pe inculpatul Solcan Ovidiu Vasile pentru - contrabandă, (fapta din 19.02.2015) la 1 an și 6 luni închisoare. ...dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 3 ani.

Condamnă pe inculpatul Cortel Neculai pentru - contrabandă, (fapte din perioada martie-aprilie 2015), la 3 ani și 4 luni închisoare. Anulează suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală din 22 decembrie 2016 a Judecătoriei Galați. ...contopețte pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare (stabilită prin prezenta sentință) cu pedeapsa de 2 ani închisoare și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 4 luni închisoare la care se adaugă un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă, în total inculpatul va executa 4 ani închisoare.

Instanța admite în parte acțiunea civilă și obligă inculpații singuri și în solidar, la plata către părțile civile ANAF - Direcția Regională Vamală Iași –DGFP Iași și ANAF- Direcția Regională a Finanțelor Publice Galați a următoarelor sume: -17.043 RON, de către inculpatul German Dorel zis ,,Doru”, precum și a dobânzilor și penalităților aferente, (act material din 17.04.2015), reprezentând contravaloarea a 1.500 pachete de țigări; -40.949 RON, de către inculpatul Solcan Ovidiu Vasile, precum și a dobânzilor și penalităților aferente, (act material din 19.02.2015), reprezentând contravaloarea a 3.510 pachete de țigări; -24.072 RON, de către inculpații Cortel Neculai și German Dorel în solidar, precum și a dobânzilor și penalităților aferente, (acte materiale săvârșite în perioada martie –aprilie 2015), reprezentând contravaloarea a 2.040 pachete de țigări; -1.041.902 RON, de către inculpații German Dorel, Stănescu Gina, Irimia Laurien Decebal, Iordache Cristian Mihai, Belibou Radu și Șimon Alfred Augustin, în solidar, precum și a dobânzilor și penalităților aferente, (acte materiale săvârșite în perioada ianuarie –27 aprilie 2015),

Admite în parte cererea de restituire formulată și dispune restituirea sumei de 169.000 lei către Ciuraru Geta; -70.000 lei către German Toma. Menține măsura sechestrului asigurator instituită prin ordonanţa din data de 28.04.2015 a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Vrancea și dispune confiscarea autoturismului marca BMW tip 730D cu numărul de înmatriculare TL 03 RZC, culoare gri, înmatriculat la data de 01.06.2004, înmatriculat pe numele Călin Ramonel, autoturism folosit şi aflat în posesia inculpatului German Dorel. Menține măsura asiguratorie a sechestrului asigurator și dispune confiscarea sumei de 250.900 lei, de la inculpatul German Dorel. Menține măsura sechestrului asigurator instituit și dispune confiscarea autoturismului marca „Renault Laguna” cu numărul de înmatriculare BT 26 HYB, autoturism ce aparţinea inculpatului German Dorel, precum şi a cantităţii de 1.500 pachete de ţigări marca „Viceroy” cu timbru de acciză de Ucraina ridicate de la German Dorel. Menține măsura sechestrului asigurator instituită și dispune confiscarea sumei de 1.330 euro, bani ce aparţin inculpatului Belibou Radu, identificaţi şi ridicaţi cu ocazia percheziţiei corporale efectuată la data de 30.04.2015. Menține măsura sechestrului asigurator și dispune confiscarea sumei de 62.000 lei bani ce aparţine inculpatului Belibou Radu, identificaţi şi ridicaţi cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuată la locuinţa inculpatului. Menține măsura sechestrului asigurator și dispune confiscarea autoturismului marca „Fiat Doblo” cu numărul de înmatriculare P7595BM, an fabricaţie 2002, autoturism ce aparţine inculpatului Solcan Ovidiu Vasile, precum şi asupra cantităţii de 3.510 pachete de ţigări (3.010 pachete de ţigări marca „Fest” şi 500 pachete de ţigări marca „NZ”), fără timbre de acciză. Menține măsura sechestrului asigurator și dispune confiscarea autoturismului marca Mercedes – Benz model GL320, cu numărul de înmatriculare PH 04 VDA, culoare negru, înmatriculat la data de 16.11.2007 pe numele Voinea Valentin, autoturism aflat în posesia şi detenţia inculpatului German Dorel şi folosit de acesta la comiterea infracţiunilor.

...dispune confiscarea în vederea distrugerii a următoarelor bunuri: -De la inculpatul German Cezar - 171 pachete de ţigări “Viceroy” şi 8 pachete de ţigări Marble; - de la făptuitoarea Ispas Daniela - 11 pachete de ţigări marca Marble şi 3 pachete de ţigări Ashima; - de la făptuitoarea Mihai Angelica zisă „Păpuşa” - 100 de pachete de ţigări marca Fest şi 130 de pachete de ţigări marca Marble; - de la făptuitorul Mihai Iorgu zis „Matache” - 56 pachete de ţigări marca “Ashima”, 6 pachete de ţigări marca Marble şi 20 pachete de ţigări marca Viceroy. În temeiul art.112 alin.1 lit. e Cod penal, urmează a se dispune confiscarea în folosul statului a cantităţilor de: - 1.500 pachete cu ţigări marca „Viceroy” cu timbre acciză de provenienţă Ucraina; pachetele de ţigări au fost depistate şi ridicate cu ocazia capturii din data de 17.05.2014 pe raza judeţului Bacău; - 3.510 pachete cu ţigări din care 3.010 pachete cu ţigări marca „Fest” şi 500 pachete cu ţigări marca „NZ”, de provenienţă Republica Belarus; pachetele de ţigări au fost depistate şi ridicate cu ocazia capturii din data de 19.02.2015 pe raza judeţului Bacău; - 993 pachete cu ţigări marca „Marble” fără timbru de accizare; pachetele de ţigări au fost depistate şi ridicate cu ocazia capturii din data de 18.03.2015 pe raza judeţului Galaţi; - 1.000 pachete cu ţigări marca “Marble”, fără timbru de accizare; pachetele de ţigări au fost depistate şi ridicate cu ocazia capturii din data de 05.03.2015 pe raza judeţului Vrancea; - 1 pachet cu ţigări marca „Kiss”, fără timbru de accizare; pachetul cu ţigări a fost identificat şi ridicat cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuată la data de 27.04.2015 la imobilul în care locuieşte cu forme legale inculpatul German Dorel; - 5.994 pachete cu ţigări din care 2.402 pachete cu ţigări marca “Kiss”, 1.850 pachete cu ţigări marca “Compliment”, 1.725 pachete cu ţigări marca “NZ”, 15 pachete cu ţigări marca “Jing Ling”, 2 pachete de ţigări “Marble”; pachetele de ţigări au fost identificate şi ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuată la data de 27.04.2015 la imobilul folosit de inculpaţi pentru depozitarea ţigărilor provenite din contrabandă; - 13.471 pachete cu ţigări din care 6.491 pachete ţigări marca „NZ” super slim gold fără timbru fiscal, 1.500 pachete ţigări marca „Marble” fără timbru fiscal de provenienţă „Duty Free”, 4.480 pachete ţigări marca „Ashima” roşu fără timbru fiscal de provenienţă „Duty Free” şi 1.000 pachete ţigări marca „Ashima” albastru fără timbru fiscal de provenienţă „Duty Free”; pachetele de ţigări au fost identificate şi ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuată la data de 27.04.2015 la imobilul unde locuia cu forme legale inculpatul Belibou Radu; - 14 pachete cu ţigări din care 11 pachete ţigări marca „Marble” şi 3 pachete ţigări marca „Ashima”; pachetele cu ţigări au fost identificate şi ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuată la imobilul unde locuieşte fără forme legale numita Ispas Daniela; - 26 pachete cu ţigări marca „Ashima”; pachetele cu ţigări au fost identificate şi ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la locuinţa inculpatului Cortel Neculai; - 780 pachete cu ţigări marca „Marble”; pachetele cu ţigări au fost identificate şi ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la locuinţa inculpatului Cortel Neculai. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare”, se arată în hotărârea Tribunalului Vrancea. 

Fostul poliţist sucevean Cristian Iordache nu este la prima condamnare. În primăvara anului 2014, el a fost achitat de către Înalta Curte de Casaţie a României, după ce Tribunalul Suceava l-a condamnat la cinci ani de închisoare pentru înşelăciune. Cristian Iordache a fost acuzat că împreună cu Nicolae Gaby Mardare din Fălticeni şi Ovidiu Buznea din Podul Iloaiei – Iaşi, a înşelat o firmă din Bucureşti cu suma de aproape 525.000 de lei

Adauga comentariu