De ce și-a dat demisia Alexandru Rădulescu din funcția de vicepreședinte al PSD Suceava: „Se impune prezența pe lista candidaților social democrați suceveni a unei persoane din București care nu se remarcă prin nimic”

Aseară, cotidianul Ziar de Suceava a publicat articolul intitulat „Trei PSD-iști importanți din județului Suceava au renunțat la funcțiile din partid după ce fiul lui Piedone a fost trecut pe lista social democraților la alegerile parlamentare”.

Conform Radio Top Suceava, senatorul Virginel Iordache, deputatul Alexandru Rădulescu și primarul reales al Fălticenilor, Cătălin Coman au renunțat la funcțiile deținute în partid.

Astăzi, reporterii cotidianului Ziar de Suceava au luat legătura cu Alexandru Rădulescu, care și-a dat demisia din funcția de vicepreședinte al organizației județene PSD Suceava. Politicianul a fost întrebat care este motivul care l-a determinat să-și dea demisia din această funcție.

„Funcția de vicepreședinte a unei organizații presupune că ai un cuvânt de spus, în sensul că îi reprezinți pe cei din acea organizație și poți lua anumite decizii în numele lor și față de care răspunzi. După modul în care s-au întocmit listele pentru alegerile parlamentare, se vede că cei care conduc organizația județeană nu au niciun cuvânt de spus. Am vorbit cu primari, am vorbit cu membrii de partid și am spus că îmi pare rău pentru că noi nu am decis nimic, nu putem decide nimic. Se dictează de la București sau sunt alte interese și atunci cum pot eu să mai fiu în fruntea acestei organizații dacă nu pot decide. Nu mă refer la lipsa mea de pe listă, nici pe departe, pentru că nu am infatuarea care să mă facă să cred că fără mine moare lumea, dar se impune prezența pe lista candidaților social democrați suceveni a unei persoane din București care nu se remarcă prin nimic, care nu există practic în viața politică și socială a României, cu atât mai puțin în județul Suceava. Am văzut și explicația președintelui partidului, Marcel Ciolacu, care spunea că (n.r. – Vlad Popescu) este o persoană foarte bine pregătită profesional și nu are probleme cu DNA-ul. Păi asta nu este o calitate, asta este o normalitate”, ne-a spus Alexandru Rădulescu.

Reporter: „V-ați gândit în perioada aceasta să vă dați demisia din partid?”

Alexandru Rădulescu: „Nu, dimpotrivă. Sunt un membru de partid, construcția mea lăuntrică este de stânga, de social democrat. Nu sunt vinovați colegii mei, membrii de partid, de nimic de această situație. Dimpotrivă, ei suportă aceeași pată pe obraz pe care o suport și eu.”

Adauga comentariu