Decizie incredibilă a procurorilor rădăuțeni. Bărbatul care şi-a pozat copilul cu ştreangul la gât a fost lăsat în libertate

După ce în presă au apărut mai multe articole despre un bărbat care şi-a fotografiat copilul cu ştreangul la gât, polițiştii l-au reținut pe acesta pentru 24 de ore.

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți au crezut de cuviință că individul poate fi cercetat în libertate sub control judiciar.

Un caz șocant a ieșit la iveală zilele trecute. Un individ cu grave probleme de comportament și-a fotografiat propriul copil în vârstă de doar doi ani de zile cu ștreangul la gât și și-a amenințat fosta concubină că îl va ucide dacă nu se va întoarce la el.

Conform Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, la data de 18 septembrie 2019, a fost emis un ordin de protecție de către Judecătoria Rădăuți împotriva lui Vasile Duduman, din orașul Siret, în timp ce acesta se afla în străinătate.

După emiterea ordinului de protecție, la data de 22 septembrie a.c., înainte ca individului să îi fie adusă la cunoștință existența ordinului de protecție și obligațiile impuse și după ce acesta s-a întors din străinătate, s-a întâlnit accidental cu fosta sa concunbină, Cristina Tcaci în parcul care se află în apropierea locuinței acestuia. În această împrejurare femeia a precizat că Duduman a amenințat-o cu acte de violență după care a plecat.

În continuare, Cristina Tcaci a mers la Poliția Orașului Siret unde a reclamat aceste aspecte.

După această sesizare, Vasile Duduman a fost căutat de către polițiști, însă nu a fost găsit deoarece era plecat din localitate.

În dimineața zilei de 23 septembrie 2019, el s-a prezentat de bunăvoie la Poliția orașului Siret, unde agenții de poliție i-au adus la cunoștință despre emiterea ordinului de protecție și obligațiile care i-au fost impuse.

În aceeași zi, în jurul orei 16.30, individul a mers la magazinul unde lucrează fosta lui concubină, sub pretextul că dorește să vorbească cu aceasta despre alocația copilului. În această împrejurare femeia a declarat că, după ce au discutat, Duduman a aruncat cu telefonul mobil în ea, lovind-o și, așa cum rezultă din declarația unui martor, au început să strige unul la altul.

În acest context martorul a intervenit, i-a cerut scandalagiului să părăsească incinta magazinului, iar acesta s-a conformat și a plecat, fiind găsit de către patrula de Poliție în timp ce se îndepărta de magazin.

La data de 23 septembrie 2019, Cristina Tcaci a depus plângere penală la Poliția orașului Siret și s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea hotărârii judecătoreşti, amenințare și lovire sau alte violențe.

La data de 24 septembrie a.c., polițiștii s-au deplasat la locul de muncă al femeii pentru a o audia, au discutat și s-a stabilit ca aceasta să vină în dimineața zilei de 25 septembrie 2019 la sediul Poliției Siret pentru a da o declarație.

În aceeași zi, după plecarea polițiștilor de la locul de muncă al victimei, în jurul orei 13.30, Cristina Tcaci i-a sunat pe agenți și le-a spus că Vasile Duduman a încălcat iarăși ordinul de protecție, precizând că acesta a trecut pe strada din fața magazinului vorbind la telefon și s-a oprit în apropiere.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, l-au găsit pe individ pe raza orașului Siret la o distanță considerabilă de locul de muncă al reclamantei și l-au dus pe acesta la Sediul Poliței.

După ce au discutat, agenții de poliție i-au pus în vedere să nu se mai apropie de locul de muncă al fostei sale concubine, bărbatul precizând că se deplasa către locuința bunicului său și nu a avut intenția să încalce ordinul de protecție.

Imediat după plecarea acestuia de la Sediul Poliției Siret, înainte ca Vasile Duduman să aibă posibilitatea de a ajunge la persoana vătămată, aceasta a sunat la 112, sesizând că fostul concubin a încălcat ordinul de protecție.

Organele de poliție s-au deplasat din nou la locul de muncă al femeii, dar Duduman nu se afla în zonă, Cristina Tcaci precizând că a sunat pentru incidentul anterior.

În continuare, în aceeași zi, femeia a fost audiată detaliat de către polițiști în cadrul dosarului penal, după care au fost audiați doi martori și a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul Vasile Duduman.

În aceeași zi, 24 septembrie 2019, bărbatul a fost căutat, găsit și audiat în calitate de suspect, acesta recunoscând că s-a apropiat de persoana vătămată și s-a obligat ca pe viitor să respecte ordinul de protecție.

Cercetările sunt continuate de procurori și polițiști în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare, publicul urmând a fi informat pe parcursul derulării anchetei.

Precizăm că dispunerea efectuării în continuare a urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Sursa foto: www.monitorulsv.ro

Adauga comentariu