Diasil, firma preferată a Primăriei Suceava, continuă să-și bată joc de cetățeni

Firma Diasil, cea care a câștigat licitația privind salubrizarea menajeră în municipiul Suceava, urmând să primească 18 milioane de euro de la Primăria Suceava până în anul 2030, continuă să demonstreze că nu dă doi bani pe cetățenii acestui oraș.

Dacă până în urmă cu câteva zile, reprezentații societății dădeau vina pe cei de la Florconstruct pentru că nu strâng gunoaiele de la ghenele de gunoi, cei de la Diasil nu mai au pe cine să incrimineze deoarece începând de luni, 26 noiembrie 2018, a intrat în vigoare noul contract.

Deși va primi un munte de bani de la municipalitate, Diasil își bate joc în continuare de suceveni, oferind servicii dezastruoase. Sunt străzi din Suceava de unde gunoiul nu a mai fost ridicat de câteva zile bune. Probabil cei de la Diasil s-ar gândi să dea vina pe cei de la deszăpezire că nu au curățat străzile și nu pot pătrunde cu utilajele acolo, însă ce să vezi, de deszăpezire se ocupă tot Diasil, care în afară de bulevardele principale, nu reușește să curețe nimic.

Această firmă care înghite milioane de euro de la Primăria municipiului Suceava nu este trasă la răspundere de nimeni, probabil și pentru că în fruntea celor două instituții se află niște persoane ce au un oarecare grad de rudenie între ele, dar despre asta vom vorbi în lunile viitoare.

Până atunci, nu le putem ura sucevenilor decât să aibă multă răbdare, că doar atât le-a mai rămas...

Sursa foto: Facebook/ Narcis Raluca Manole

Adauga comentariu