DNA face peste 50 de percheziții într-un dosar ce îi privește pe mai mulți funcționari publici din Suceava și Constanța. Aceștia ar fi săvârșit mai multe infracțiuni în contextul campaniei de vaccinare anti-COVID

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de constituire a unui grup infracțional organizat, corupție și fals, comise de către funcționari publici în cursul anului 2021, în contextul campaniei de vaccinare anti-Covid.

În cursul zilei de 21 decembrie 2021, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 52 locații, situate pe raza județelor Suceava și Constanța, din care două sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție și din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

„Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, au transmis reprezentanții DNA.

Ancheta DNA Suceava vizează circa 100 de persoane cărora le-au fost eliberate certificate verzi fictive. Pe lista persoanelor cercetate de anchetatori se numără un medic, câteva asistente medicale și un agent de poliție. Din primele informații, cetățenii care voiau certificate verzi fictive plăteau între 50 - 400 de euro.

Adauga comentariu