DNA l-a trimis în judecată pe comisarul șef Răzvan Andreica pentru că ar fi decontat servicii de cazare fictive în valoare de 1.450 de lei

Comisarul-șef Răzvan Adrian Andreica, acum în rezervă, a fost trimis recent în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava, arată monitorulsv.ro. Alături de el va mai apărea în fața judecătorilor și un alt polițist. Este vorba de Victor-Ionuț Lupu, care la vremea faptelor imputate de procurori lucra ca agent șef-adjunct la Biroul Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Suceava. În același dosar, a fost trimis în judecată și omul de afaceri câmpulungean Petru Lucian Nisioi.

”În perioada 2020-2021, inculpații Andreica Răzvan Adrian și Lupu Victor-Ionuț ar fi depus la Serviciul Financiar din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Suceava mai multe documente (facturi, bonuri) false în baza cărora ar fi solicitat și, ulterior, le-ar fi fost decontată contravaloarea unor servicii de cazare fictive, în valoare de 1.450 de lei fiecare. Înscrisurile respective le-ar fi fost puse la dispoziție de către omul de afaceri, inculpat în prezenta cauză”, se arată într-un comunicat al DNA.

Trebuie spus că faptele care îi sunt imputate lui Răzvan Andreica s-ar fi petrecut în perioada în care acesta era împuternicit la conducerea Poliției Câmpulung Moldovenesc. După deschiderea dosarului de către procurorii DNA, comisarul-șef Răzvan Andreica s-a pensionat, în timp ce Victor-Ionuț Lupu a fost pus la dispoziție. În acest dosar, ofițerul va fi judecat pentru un șir întreg de infracțiuni, respectiv participație improprie la infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură private, fals în declarații, complicitate la participație improprie la infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură private.

În cazul lui Victor-Ionuț Lupu acuzațiile sunt: participație improprie la infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, uz de fals și fals în declarații. Pentru Petru Lucian Nisioi, procurorii au reținut două infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Dosarul se va judeca la Tribunalul Suceava, iar procurorii DNA au făcut precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

sursa material: monitorulsv.ro

 

Adauga comentariu