Doi adolescenți au fost arestați preventiv pentru 30 de zile după ce au tâlhărit un minor, lăsându-l în picioarele goale

Un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni a formulat propunere de arestare preventivă faţă de Costi Alexandru Fânu (17 ani) și Roberto Alessandro Roman (16 ani), ambii din Fălticeni, care au fost reţinuți pentru o perioadă de 24 ore, pentru săvârşirea de către fiecare a infracţiunii de „tâlhărie calificată”.

La data de 13 decembrie 2021, în jurul orei 17.00, cei doi inculpaţi se aflau pe o stradă din Fălticeni. La un moment dat, unul dintre ei l-a lovit în mod repetat cu pumnii în zona feței pe un alt minor de 17 ani, cerându-i telefonul mobil marca Iphone 6.

În aceleași împrejurări, profitând de starea de temere creată persoanei vătămate în urma agresiunii, unul dintre inculpaţi a controlat victima în buzunare și i-a luat, fără drept, mai multe bunuri şi o sumă de bani. În continuare, pe fondul stării de temere create, inculpaţii l-au condus pe minor, împotriva voinţei sale, până în spatele unui bloc, unde unul dintre aceştia a exercitat din nou acte de violență fizică asupra persoanei vătămate, împrejurare în care a deposedat-o de perechea de adidași, pe care victima o purta în picioare.

Ieri, judecătorul din cadrul Judecătoriei Fălticeni a admis propunerea privind arestarea preventivă a inculpaților pentru 30 de zile.

„Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea unei măsuri preventive reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, arată reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți. 

Adauga comentariu