Doi adulți și un copil au fost răniți într-un accident rutier provocat de un șofer beat. Tânărul vinovat a fost rănit grav

Ieri, în jurul orei 06.30, C.F.B. (20 de ani), din comuna Vama, conducea un autoturism marca Audi pe raza localității de domiciliu, îndreptându-se spre municipiul Câmpulung Moldovenesc. La un moment dat, tânărul a pătruns cu mașina pe contrasens și s-a izbit într-un autoturism marca Volkswagen condus regulamentar de către P.G. (29 de ani), din orașul Solca.

În urma accidentului, C.F.B. a fost rănit grav, în timp ce P.G. și pasagerii din autoturismul condus de el, C.G. (26 de ani) și A.M.G. (un an și nouă luni), au fost răniți ușor. Toate persoanele rănite au fost transportate la spitalul din Câmpulung Moldovenesc pentru a primi îngrijiri medicale. Ulterior, aceștia au fost tranferați la Spitalul Județean Suceava.

C.F.B.  a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,34 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i s-au recoltat probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

Șoferul Volkswagen-ului a fost și el testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Acestuia i s-au recoltat probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

În urma verificărilor în baza de date a Poliției, s-a constatat faptul că C.F.B. are permis de conducere, dar figurează ca fiind reținut.

La sediul Poliției din Câmpulung Moldovenesc a ajuns A.B., tatăl șoferului autoturismului marca Audi, care a adus dovada înlocuitoare a permisului de conducere. În respectiva dovadă era menționat faptul că permisul a fost reținut la data de 16 septembrie 2019, iar tânărul ar fi avut voie să conducă pe baza dovezii de la data de 16 septembrie 2019 până la data de 1 octombrie 2019.

Polițiștii au întocmi un dosar penal pentru „vătămare corporală din culpă” și „conducerea unui autovehicul fără permis de conducere”.

sursa foto: www.realitatea.net

Adauga comentariu