Doi ani și cinci luni de închisoare pentru un tânăr din Vama care își comanda cannabis din Spania

Curtea de Apel Suceava l-a condamnat pe inculpatul Iulian – Petrică Sasu (27 de ani), din comuna Vama, la doi ani și cinci luni de închisoare pentru deținere de droguri de risc și mare risc în vederea consumului propriu. Decizia magistraților suceveni este definitivă.

În seara zilei de 19 ianuarie 2015, procurorii DIICOT Suceava au decis reţinerea pentru 24 de ore a lui Iulian Petrică Sasu, el fiind acuzat de săvârşirea infracţiunilor de „introducere în ţară de droguri de mare risc, fără drept”.

Anchetatorii au stabilit că, la data de 3 decembrie 2014, Sasu a primit din Spania, prin intermediul unei firmei de curierat rapid, un colet care conţinea cantitatea de 29,84 grame pulbere în care s-a pus în evidenţă 4-MEC, care face parte din Tabelul anexă nr. I, din Legea 143/2000.

Drogurile de mare risc au fost comandate anterior de către acesta pe un site de pe internet, pentru care inculpatul a achitat suma de 1.100 de lei. De asemenea, tânărul a fost reţinut şi pentru „deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu, fără drept”, deoarece, la data de 19 ianuarie 2015, acesta a deţinut în vederea consumului cantitatea de 1,50 grame cannabis, găsită cu ocazia efectuării unei percheziţii domiciliare la locuinţa sa din sat Strîmtura, comuna Vama.

Adauga comentariu