Doi bărbați au încercat să se sinucidă de supărare. Unul a băut antigel, altul erbicid

Ieri, în jurul orei 18.00, la Spitalul Județean Suceava a ajuns A.B. (26 de ani), din municipiul Suceava, care acuza dureri, după ce a băut antigel.

Tânărul a fost diagnosticat cu „intoxicație voluntară cu antigel”, acesta consumând aproximativ 200 de mililitri de antigel.

La data de 6 ianuarie 2020, pe la ora 13.00, tânărul a avut niște neînțelegeri în familie și s-a dus pe un teren agricol din spatele Complexului Metro din municipiul Suceava, unde a băut aproximativ 200 de mililitri de antigel.

În ziua următoare, respectiv 7 ianuarie 2020, pe la ora 18.00, din cauză că se simțea rău, tânărul s-a dus împreună cu mama sa la Spitalul Județean Suceava pentru a primi îngrijiri medicale.

A.B. rămas internat la unitatea spitalicească.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru „vătămare corporală din culpă”.

În aceeași zi, pe la ora 21.00, printr-un apel la 112 o femeie din comuna Mălini a anunțat faptul că soțul ei a băut o soluție pentru plante.

Ieri seară, în timp ce N.H. (47 de ani) se afla acasă, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și a unor neînțelegeri cu soția sa, acesta a băut aproximativ 50 de mililitri de erbicid.

Bărbatul a fost transportat la Spitalul din Fălticeni pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate. Acolo a fost diagnosticat cu „intoxicație voluntară cu erbicid”. N.H. a rămas internat pentru a fi supravegheat.

 

Adauga comentariu