Doi bărbați și-au pus capăt zilelor, la sfârșitul săptămânii trecute

La data de 13 iunie 2021, la ora 18.46, polițiștii au fost anunțaţi prin 112 de către Leonard P., din comuna Zvoriștea, despre faptul că Maricel S. (59 de ani), din aceeași localitate, a fost găsit spânzurat într-o anexă a locuinței sale.

În urma cercetărilor făcute de oamenii legii s-a stabilit că Maricel S. locuia singur în locuința părintească în satul Stânca, comuna Zvoriștea. Acesta era necăsătorit și nu avea un loc de muncă. În cursul zilei de 13 iunie a.c., în jurul orei 16.30, acesta s-a deplasat la locuința vecinei sale Veronica R. cu intenția de a-i lăsa o sumă de bani pentru sora sa Elena S., spunându-i că el va pleca, întrucât s-a săturat de viață.

Ulterior, în jurul orei 18.40, Elena S. a ajuns la casa părintească și l-a găsit pe Maricel S. spânzurat cu o funie de o grindă de la șură. Aceasta a solicitat intervenția unei ambulanțe la fața locului și cu ajutorul unor vecini a tăiat funia și a dat jos cadavrul fratelui său. Echipajul medical ajuns la fața locului a constatat decesul lui Maricel S..

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de „ucidere din culpă”.

În aceeași zi, la ora 06.56, Poliția orașului Dolhasca a fost sesizată prin 112 de către Mihai B. cu privire la faptul că în urmă cu puțin timp l-a găsit decedat în curtea locuinței pe fratele său Vasilică B. (48 de ani), localnic.

În urma cercetărilor făcute de polițiști s-a stabilit că Vasilică B. a fost găsit decedat în curtea locuinței, respectiv agățat cu o sfoară de gât, de scheletul metalic al viei din curte. Fratele său i-a tăiat frânghia și a încercat să-i acorde primul ajutor, însă acesta nu mai prezenta semne vitale.

Din discuțiile purtate cu fratele defunctului, rezultă faptul că acesta a mai încercat în trecut să facă acest lucru, însă de fiecare dată a fost oprit la timp. De asemenea, bărbatul a mai arătat faptul că fratele său se afla într-o stare de depresie în ultima vreme.

Un echipaj al Serviciului de Ambulanță Fălticeni a constatat decesul.

Și în acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracţiunea de „ucidere din culpă”.

Adauga comentariu