Doi cetățeni din Bangladesh care au intrat ilegal în România au fost prinși de polițiștii de frontieră din Brodina

Ieri, 8 noiembrie 2020, poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Brodina au desfășurat o acțiune pe linia combaterii migrației ilegale în zona de competență.

Astfel, în jurul orei 14.30, aceștia au reținut, la aproximativ 500 de metri de frontieră, pe direcția localității Brodina, doi cetăţeni străini care nu își justificau prezența în zonă.

Persoanele au fost conduse la sediul Poliției de Frontieră, în vederea continuării cercetărilor.

În cadrul verificărilor preliminare s-a stabilit faptul că ambii sunt cetățeni din Bangladesh, cu vârste de 22, respectiv 33 de ani, și intenţionau să treacă ilegal frontieră din Ucraina în România, cu scopul de a ajunge într-o ţară din spaţiul Schengen.

În acest caz, poliţiştii de frontieră fac cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar în continuare urmează a fi luate măsurile legale ce se impun.

Adauga comentariu