În această dimineață, pe la ora 07.00, un incident destul de grav a avut loc pe strada Mărășești din municipiul Suceava. Doi indivizi înarmați cu o rangă au vrut să spargă un magazin din spatele Catedralei, însă au fost surprinși de către un taximetrist care i-a pus pe fugă.
„Erau doi hoți. Erau să-mi dea cu ranga în cap. Le-am spus frumos că-mi iau cafeaua și plec. Am reușit să-i alung doar prin simplu fapt că mi-am făcut prezența în zonă”, ne-a povestit taximetristul.
Bărbatul a sunat la 112, iar în zonă și-a făcut prezența un echipaj de poliție. Oamenii legii au deschis o anchetă, cercetările fiind continuate pentru prinderea autorilor.
Adauga comentariu