Doi jandarmi au fost amenințați cu moartea de către un individ înarmat cu un cuțit

Astăzi, Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni a formulat o propunere de arestare preventivă a unui inculpat pentru săvârşirea a două infracţiuni de ultraj, dosarul fiind înaintat Judecătoriei Fălticeni pentru a se pronunţa asupra acesteia.

Din probele administrate până în acest moment al urmăririi penale de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni a rezultat faptul  că în seara zilei de 19 octombrie 2018, în jurul orei 18.30, inculpatul a avut un conflict cu un bărbat care a sunat la 112. La fața locului s-a deplasat o patrulă de poliție, împreună cu un echipaj de jandarmi.

„În prezenţa unui număr de aproximativ 60 de persoane, inculpatul a tulburat ordinea şi liniştea publică, proferând ameninţări cu moartea şi cu acte de violenţă faţă de persoana respectivă, cât şi faţă de cei doi membri ai echipajului de jandarmi, faptele fiind comise având asupra sa un cuţit cu lungimea de 22 cm”, au arătat procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea unei măsuri preventive  reprezintă   etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.                

Sursa foto: www.botosaninews.ro                        

Adauga comentariu