Doi pietoni care au traversat neregulamentar strada au murit după ce au fost loviți de mașini, în ultima săptămână

Traversarea neregulamentară a pietonilor și viteza neadaptată la condițiile de drum au fost principalele cauze de producere a accidentelor rutiere grave în primele trei luni ale anului 2019. Pe lângă cele două cauze principale de producere a accidentelor, abaterile bicicliștilor se evidențiază în trimestrul I 2019, cu un număr semnificativ de accidente rutiere. În primele trei luni ale anului 2019 s-au produs șapte accidente grave pe fondul traversării neregulamentare de către pietoni, cu unul mai puțin decât în aceeași perioadă a anului trecut. Au decedat trei pietoni și patru au fost răniți grav. Din păcate, doar în ultima săptămână, două persoane vârstnice din mediul rural au decedat în accidente rutiere pe fondul traversării neregulamentare. Ieri, în jurul orei 13.03, un bărbat de 41 ani, din orașul Podu Iloaiei, județul Iași, în timp ce conducea autoturismul pe DN 17 Dorna Candrenilor, a surprins și accidentat grav pe o localnică de 74 ani, pieton, care se angajase în traversarea drumului prin loc nepermis și fără să se asigure, din partea stânga spre dreapta. La ora 17.00, în timp ce victima era transportată către UPU Suceava, a decedat. Șoferul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, dar a fost condus și la Spitalul municipal Vatra Dornei unde i s-au recoltat probe biologice de sânge. O altă problemă care generează un risc victimal crescut este consumul de alcool și deplasarea în calitate de pietoni pe partea carosabilă a unor persoane aflate în stare de ebrietate. Spre exemplu, ieri, în jurul orei 20.10, un bărbat de 44 ani, din orașul Gura Humorului, în calitate de pieton, s-a angajat în traversarea neregulamentară a Bulevardului Bucovina, din localitatea de domiciliu, dinspre stânga spre dreapta, prin loc nemarcat şi fără să se asigure corespunzător, iar când a ajuns pe sensul de circulaţie Frasin spre Suceava, s-a dezechilibrat şi s-a lovit de hayon-ul unui autoturism staționat, după care s-a agăţat în cârligul de remorcare al acestuia şi a căzut pe partea carosabilă. În urma impactului, bărbatul de 44 de ani a fost transportat cu ambulanţa la Spitalului orăşenesc Gura Humorului, unde, în urma consultului medical de specialitate s-a stabilit că nu prezintă leziuni, nefiind necesară internarea. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pietonul a fost sancţionat contravenţional pentru că a traversat drumul public prin loc nepermis.

Adauga comentariu