Doi tineri au fost bătuți din cauza unei datorii imaginare. Agresorul a fost reținut de polițiști

La data de 5 decembrie 2018, la ora 10.00, Postul de Poliție Sucevița a primit o plângere din partea lui Alin P. (28 de ani), din comuna Țibănești, județul Iași, care locuiește efectiv în satul Voievodeasa, comuna Sucevița și Emanuel F. (18 ani), tot din Voievodeasa, despre faptul că la data de 23 noiembrie a.c., au fost bătuți de către Ion Samuel Băcilă (22 de ani), din comuna Sucevița, în timp ce se aflau în incinta unui magazin din satul Voievodeasa.

În urma cercetărilor făcute de polițiști s-a stabilit faptul că la data 23 noiembrie 2018, în intervalul orar 11.40 – 12.00, Ion Samuel Băcilă, împreună cu Valentin Ilie Litră și Andrei Scripniciuc s-au deplasat la magazinul SC SARNURIA SRL.

În incinta localului, cei trei s-au întâlnit cu Alin P. și Emanuel F., care se aflau în fața tejghelei magazinului. Cum i se datora o sumă de bani, Băcilă l-a întrebat pe Alin P. când intenționează să îi restituie datoria, acesta negând faptul că ar avea vreo datorie. Din acest motiv, Băcilă l-a lovit pe Alin P., între cei doi intervenind Emanuel F..

În timp ce continua să îi aplice lovituri tânărului de 22 de ani, Ion Samuel Băcilă l-a lovit cu pumnul și pe Emanuel F., care încerca să aplaneze scandalul iscat.

Prin violențele comise la data de 23 noiembrie 2018, în incinta magazinului mai sus menționat, Băcilă a tulburat ordinea și liniștea publică, în interiorul localului aflându-se mai mulți clienți.     

În urma probelor administrate, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, s-a dispus continuarea urmăririi penale față de Ion Samuel Băcilă și Valentin Ilie Litră sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „lovirea sau alte violențe” și „tulburarea ordinii și liniștii publice”.    

Polițiștii au dispus reținerea suspectului Ion Samuel Băcilă pentru o perioadă de 24 de ore. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul IPJ Suceava. Individul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți pentru luarea unor măsuri preventive.

Adauga comentariu