Dosar penal pe numele unui bărbat ce și-a bătut soția pentru că nu i-ar fi fidelă

La data de 29 octombrie 2018, la ora 17.31, polițiștii din Şcheia au fost anunțați prin 112 de către Irina R. (37 de ani), din comuna Moara, despre faptul că, în timp ce se afla în locuinţa familiei, a fost bătută de către soţul său, Petru R. (39 de ani).

Din primele verificări făcute de agenți a reieșit că, în jurul orei 17.20, apelanta a revenit acasă, iar soţul a provocat scandal pe motiv că aceasta nu îi este fidelă.

Cu ocazia audierii, femeia a declarat că nu doreşte să-i fie acordate îngrijiri medicale deoarece nu a suferit leziuni vizibile, însă a solicitat tragerea la răspundere penală a soţului pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie.

Irinei R. i s-a adus la cunoştinţă prevederile Legii 217/2003 privind ordinul de protecţie şi că se poate adresa Judecătoriei Suceava în vederea emiterii unui astfel de ordin.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal faţă de Petru R. sub aspectul comiterii infracţiunii  de  „violenţa în familie”.

Adauga comentariu