Dosar penal pentru tată și pentru fiu, după ce primul își învăța odrasla să conducă

La data de 9 februarie 2019, în jurul orei 16.00, un echipaj rutier din cadrul Poliției orașului Gura Humorului a oprit pentru control pe DJ 177C, pe raza comunei Capu Câmpului, mașina condusă de un localnic de 22 de ani și în care se afla ca pasager tatăl acestuia, un bărbat de 53 de ani, din aceeași localitate.

În urma verificărilor făcute în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, tânărul nu are permis de conducere, iar autoturismul i-a fost încredințat pentru a fi condus de tatăl său, deși știa faptul că acesta nu posedă permis de conducere.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal, tânărul de 22 de ani fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, iar bărbatul de 53 de ani sub aspectul comiterii infracțiunii de „încredințarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care știa că nu posedă permis de conducere”.

Adauga comentariu