Două femei, care păcăleau oamenii pentru a le „împrumuta” cu bani, au fost reținute pentru 24 de ore

Ieri, s-au efectuat trei percheziții pe raza comunei Dorna Candrenilor, la domiciliile numitelor Cristina Roșu (46 de ani) și Mariana Nedelea (51 de ani), dar și la punctul de lucru al SC Ravimar SRL. 

Cele două femei au fost reținute pentru 24 de ore, fiind depuse în arestul IPJ Suceava.

La data de 25 martie 2019, s-a început urmărirea penală față de 16 persoane pentru săvârșirea a 46 de infracțiuni (înșelăciune, falsuri sau uz de fals).

În perioada 2015 - 2018, Cristina Roșu a abordat persoane în vârstă, singure sau cunoscute ca fiind consumatoare de băuturi alcoolice, cărora le spunea că are probleme grave în familie, convingându-le să facă împrumuturi pentru a o ajuta cu bani.

Cristina Roșu avea complici câțiva lucrători de la instituții bancare și nebancare, iar contractele de împrumut erau încheiate fără ca „păgubiții” să fie de față pentru a semna. Pentru obținerea împrumuturilor s-au folosit adeverințe de venit false sau cupoane de pensii falsificate, în așa fel încât „păgubiții” să fie eligibili pentru împrumuturi.

Cristina Roșu și sora ei, Mariana Nedelea, s-au folosit de copii după cărți de identitate a unor persoane care nu au habar de respectivele împrumuturi. Semnăturile persoanelor erau falsificate de către persoanele care urmau să beneficieze de bani, cu acordul angajaților de la instituțiile care acordau creditul.

Cele două au fost ajutate de mai multe persoane care le-au emis adeverințe de venit false sau care au semnat contractele de împrumut, având calitate de titular de împrumut sau girant.

 

 

Adauga comentariu