Dreptul la replică al directorul școlii modernizate din Laura, ai cărei elevi își fac nevoile în afara școlii: „Ce poate sa fie ascuns intr-un grup sanitar nou si unul in folosinta?”

În urma apariției articolului intitulat „Elevii unei școli proaspăt modernizate trebuie să înfrunte vremea de afară pentru a ajunge la baie. Rudele și apropiații primarului nevalidat și-au dat toată silința pentru a împiedica jurnaliștii să filmeze toaletele”, în cotidianul Ziar de Suceava, directorul Școlii Gimnaziale Nr. 2 Vicovu de Sus, Elena Giurgiu, a insistat ca dreptul său la replică să fie publicat.

Trebuie menționat faptul că, în momentul în care reporterii au vizitat unitatea de învățământ menționată, reprezentanții școlii nu au fost de acord să vină cu un punct de vedere oficial și Elena Giurgiu nu le-a spus reprezentanților mass-media că școala pe care o conduce are purtător de cuvânt. Cu alte cuvinte, reprezentanții școlii au încercat să evite să dea declarații oficiale și au încercat să scape de jurnaliști cât mai repede. De asemenea, adăugăm faptul că școlile/liceele de prestigiu din Suceava nu cheltuie bani pentru salariul unui purtător de cuvânt.

„Libertatea de exprimare este unul din drepturile fundamentale, recunoscute de lege in intreaga lume, reglementata si prevazuta inclusiv de Constitutia Romaniei.

Libertatea de exprimare a gandurilor, credin\elor, opiniilor, precum si a creatiilor de orice fel in public sunt inviolabile.

Libertatea de exprimare nu poate prejudicia onoarea, demnitatea, viata personala sau dreptul la propria imagine, norma dispusa in Constitutie la art.30, alin.(6).

(1*) In articolul: "Elevii unei scoli proaspat modernizate trebuie sa infrunte vremea de afara pentru a ajunge la baie. Rudele si apropiatii primarului nevalidat si-au dat toata silinta pentru a impiedica jurnalistii sa filmeze toaletele" publicat in Ziarul de Suceava din data de 11.02.2021, s-au comunicat opiniei publice mai multe inadvertente, fapt ce constituie un prejudiciu adus imaginii scolii.

(2*) Scoala Gimnaziala Nr.2 Vicovu de Sus, a fost inclusa intr-un program de modernizare PNDL 1 in anul 2018.

S-au construit ca anexa la cladirile existente, doua grupuri sanitare noi, dotate cu toate utilitatile prevazute de normele sanitare in vigoare. S-au modernizat toate salile de clasa, cabinete, laboratoare, biblioteca, cancelarie, birouri, holuri, s-au instalat trei  centrale termice pe gaz.

Toaletele din interiorul cladirilor nu au putut fi date in folosinta pana la aceasta data din cauza inexistentei foselor septice. Primaria Vicovu de Sus nu a putut interveni peste planul constructorului si nici nu ar fi putut sa ii solicite montarea foselor septice la noile toalete deoarece ar exista niste restante la plata serviciilor executate pana in prezent..

Unitatea scolara a fost nevoita, din aceasta cauza, sa treaca in conservare cele doua grupuri sanitare noi, pana la definitivarea lucrarilor.

(3*) In tot acest timp, elevii si personalul salariat al unitatii, folosesc un grup sanitar exterior, situat in curtea unitatii, la mai putin de 15 metrii fata de cladirile scolii, dotat cu apa curenta, incalzire centrala, cabine WC individuale cu vas WC, chiuvete, pisoare.

Grupul sanitar a fost construit intre anii 2008-2010 si este certificat ca fiind corespunzator din punct de vedere igienico-sanitar de catre organele competente superioare.

Unitatea scolara este racordata la reteaua de apa a orasului, nu este racordata la retea de canalizare, avand doar fosa septica.

(4*) La sosirea, neanuntata in  prealabil, a reporterilor de la Ziar de Suceava, la unitatea de invatamant, personalul unitatii, desemnat prin decizia directorului cu gestionarea accesului persoanelor si  vehiculelor in  unitate, pe  durata  starii  de  alerta,  respectand prevederile Ordinului comun MEC-MS nr.3235/93/04.02.202, a procedurii operationale la nivelul scolii privind accesul persoanelor si vehiculelor pe durata desfasurarii cursurilor conform scenariului 1  din  Ordin,  a  oprit  intrarea in  unitate  a  reporterilor  si  a  anuntat conducerea unitatii de invatamant.

(5*) Potrivit prevederilor legale, au acces in unitate, in aceasta perioada, elevii, personalul angajat, organele de control de la DSP Suceava, ISU Suceava, Politie si ISJ Suceava, pe baza unei delegatii.

Personalul abilitat nu a facut altceva decat sa respecte prevederile legale si cred ca si Dumneavoastra sunteti de acord cu obligativitatea respectarii legii.

Reporterii au intrat totusi in incinta unitatii fiind intampinati in acel moment de contabila Maria Parasca.

Directorul scolii, prof. Giurgiu Elena, se afla, la data desfasurarii evenimentului, la un cabinet medical la Suceava, programarea fiind facuta cu mai bine de trei saptamani inainte.

 

(6*) Pe durata absentei doamnei director, conducerea unitatii de invatamant a fost asigurata de doamna  pr f.  gr.  I  Schipor   Angelica Lacramioara, membru  in  Consiliul  de Administratie, care a avut un dialog civilizat cu reporterii.

La solicitarea jurnalistilor de a filma grupurile sanitare, interior si exterior, atat doamna prof. Schipor Angelica Lacramioara cat si Parasca Maria - contabil si Schipor Dumitru (administrator patrimoniu) i-au informat ca vor solicita acordul directorului unitatii.

Doamna director, respectand procedurile, a informat si solicitat avizul inspectorului scolar de zona.

Atat doamna inspector de zona cat si domnul inspector general adjunct au reiterat necesitatea respectarii prevederilor legale si a procedurilor.

(7*) Prin urmare, ziaristii au fost invitati politicos, sa paraseasca unitatea de invatamant, lucru care s-a si intamplat, urmand sa revina dupa ce vor fi indeplinite prevederile legale.

(8*) Jurnalistii au scris ca unitatea ar fi avut ceva de ascuns in grupurile sanitare. Ce poate sa fie ascuns intr-un grup sanitar nou si unul in folosinta? lntrebarea este retorica, desigur.

Domnisoara Parasca Maria nu este fiica fostului primar Gheorghe Schipor. Si nici doamna director Giurgiu Elena nu este vecina cu fostul primar.

(9*) Fiind singuri in birou, fiecare cu biroul sau, atat domnisoara contabila cat si domnul administrator,  nu erau obligati prin lege sa poarte masca.        ·                        '

(10*) Scoala Gimnaziala Nr.2 Vicovu de Sus are desemnat, prin decizia directorului, purtator de cuvant in persoana doamnei profesor Corina Ududec. Nu a fost contactata niciodata de reporterii de la Ziar de Suceava.

In unitatea de invatamant Scoala Gimnaziala Nr.2 Vicovu de Sus invata un numar de 455 elevi si prescolari in anul scolar 2020-2021.

(11*) Ne straduim cu totii, atat Primaria Vicovu de Sus cat si personalul angajat al scolii sa asiguram elevilor nostri, conditii de invatare bune si foarte bune.

(12*) Ne  mandrim  cu  un  personal  didactic  in  intregime  calificat,  titularizat  pe  post,  in majoritatea  lor cu grad didactic  I si II  si rezultate  profesionale  de exceptie.  Elevii scolii au obtinut rezultate foarte bune la invatatura si purtare pe parcursul anilor scolari precum si la evaluarile nationale. Avem un numar foarte mic de elevi cu medii intre 5,00 si 6,99. In ultimii patru ani scolari, in unitate nu s-au inregistrat cazuri de abandon scolar. Credem ca aceste rezultate bune se datoreaza atat eforturilor elevilor si parintilor acestora cat si cadrelor didactice.

(13*) Suntem constienti ca nu am facut totul, ca mai sunt inca multe de facut pentru asigurarea unei baze didactice moderne . La fiecare sedinta a Consiliului de Administratie al unitatii, urgentarea darii in folosinta a celor doua grupuri sanitare noi a figurat pe ordinea de zi. Atat reprezentantii Consiliului Local, reprezentantul primarului cat si reprezentantii parintilor au fost informati cu privire la neindeplinirea obligatiilor constructorului privind instalarea foselor septice pentru cele doua grupuri sanitare, asigurandu-ne de fiecare data de intreg sprijinul dumnealor.

(14*) Am considerat deontologic sa ne asumam raspunderi dar si sa eliminam neadevarurile. Unitatea de invatamant, ca persoana juridica nu poate si nici nu trebuie atrasa in niciun joc politic.

Respectam    normele    legale   in   vigoare    si   legislatia    specifica   invatamantului preuniversitar.

(15*) Va asiguram de intreaga noastra disponibilitate de a conlucra pe viitor cu organul Dumneavoastra de presa, in conditii de respect reciproc”, a transmis Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale Nr. 2 Vicovu de Sus Președinte, Director, profesor Giurgiu Elena.

(1*) Ziar de Suceava a adus un prejudiciu de imagine școlii menționate prin scoaterea la suprafață a neregulilor privind funcționarea toaletelor de la unitătea de învățământ.

(2*) Toate enumerările directoarei au fost deja prezentate și de viceprimarul cu atribuții de primar în articolul propriu-zis.

(3*) Aspect prezentat de asemenea în articolul propriu-zis. Având în vedere faptul că reprezentanții școlii au făcut tot posibilul pentru a-i opri pe jurnaliști să viziteze toaletele, dotările enumerate de Elene Giurgiu rămân doar niște simple cuvinte, nu și o certitudine.

(4*) Elena Giurgiu se arată nemulțumită că reprezentanții mass-media au venit neanunțați, probabil obișnuită fiind de vizitele jurnaliștilor abonați la bugetul Primăriei Vicovu de Sus. Cu această ocazie directorul școlii poate va afla că orice învăț are și dezvăț.

(5*) Accesul în unitatea de învățământ a fost permis inițial de către conducerea Inspectoratului Școlar Județean Suceava, dar în urma probabilelor insistențe ale directorului Giurgiu, Ioan Dumitru Puiu (inspector școlar adjunct al IȘJ Suceava) s-a răzgândit. Bineînțeles, dacă intenția jurnaliștilor ar fi fost să laude unitatea de învățământ în cauză, Elena Giurgiu ar fi interpretat altfel „prevederile legale”.

(6*) Profesoara Angelia Lăcrămioara Schipor, cu același nume ca și cel al administratorului școlii (Dumitru Schipor) și al primarului nevalidat (Gheorghe Schipor) a intrat în discuție cu reprezentanții mass-media „civilizat”, luându-i la rost pe cei din urmă adoptând o atitudine mai hotărâtă și un ton mai ridicat decât mulți agenți de pază. Pe urmă aceasta s-a mai calmat după ce conducerea IȘJ Suceava a fost de acord ca jurnaliștii să filmeze toaletele.

(7*) În timp ce jurnaliștii erau într-un birou, pe holul școlii se afla administratorul Dumitru Schipor și contabila Maria Parasca. Ca un mascul care vrea să-și arate mușchii în fața unei domnișoare, Schipor i-a spus Parascăi că s-a săturat de prezența jurnaliștilor și este la un pas să îi dea afară. După tonalitatea vocii, nu dădea impresia că ar fi intenționat să îi roage pe jurnaliști să părăsească clădirea.

(8*) În toalete ar fi putut fi ascuns orice, de la borcane cu murături până la praf cosmic. Dacă nu era nimic de ascuns, de ce s-au zbătut să interzică accesul jurnaliștilor în toalete?! Aceasta este tot o întrebare retorică. 

(9*) O scuză penibilă. După minute bune în care contabila și administratorul au stat fără mască în același birou cu reprezentanții mass-media și după ce primi doi menționați s-au plimbat pe holul școlii, iar administratorul s-a plimbat și în afara școlii, reporterul Ziar de Suceava i-a atras atenția contabilei că ar trebui să poarte mască de protecție. În acel moment, domnișoara a luat informarea în glumă. Ulterior, Schipor și-a agățat o mască de protecție de urechi.

(10*) Nici directorul Giurgiu, dar nici ceilalți reprezentanții ai școlii nu au pomenit nimic despre faptul că unitatea de învățământ are onoarea de a se lăuda cu un purtător de cuvânt.

(11, 12, 13*) Aspecte care nu își au rostul într-un drept la replică, pentru că nu neagă cu argumente nicio afirmație apărută în articolul „problematic”. Prin aceste alineate, directorul Giurgiu se laudă cu rezultatele elevilor și cele ale profesorilor, rezultate care nu au fost contestate în articolul menționat. Nu intrăm în detalii cu privire la modul în care, în general, elevii pot obține note nemeritate și profesorii primesc „grade” de asemenea fără merite.

(14*) În calitate de director al școlii, Elena Giurgiu își face probleme cu privire la politica locală. Directorul unității de învățământ ar trebui să fie mai preocupată de condițiile oferite elevilor, decât de disputele politice din oraș.

(15*) Cuvinte caracteristice „politicienilor” care speră ca pe viitor să fie lăudați, probabil contracost.

Alte știri despre acest subiect:

Elevii unei școli proaspăt modernizate trebuie să înfrunte vremea de afară pentru a ajunge la baie. Rudele și apropiații primarului nevalidat și-au dat toată silința pentru a împiedica jurnaliștii să filmeze toaletele

Ziar de Suceava a stârnit dihonia între administratorul școlii din Laura și un consilier local PNL: „O să fac o plângere penală, pentru că nu permit așa ceva”

 

 

Adauga comentariu