DSP Suceava a dat amenzi Primăriei Gura Humorului, unui complex turistic de cazare din Voroneț și organizatorului unei tabere de copii, după ce 14 participanți au ajuns la Urgențe cu febră, vărsături și diaree

În cursul zilei de 21 iulie 2022, DSP Suceava a fost informată despre o suspiciune de toxiinfecție alimentară în rândul copiilor participanți la „Tabăra de limba engleză” organizată în incinta a două locații aparținând aceluiași operator din economic din Voroneț – Gura Humorului.

„Din grupul de 170 copii, veniți din Constanța, București, Fetești – Ialomița și Mizil (jud. Prahova), prezenți în tabără în perioada 17-23 iulie, un numar de 14 copii s-a prezentat la Serviciul de Urgență al Spitalului Orășenesc Gura Humorului și al Spitalului Județean Suceava, manifestând o simptomatologie digestivă ușoară cu: febră, vărsături, diaree. Aceste simptome au fost remise rapid după tratamentul simptomatic de scurtă durată, administrat în cadrul serviciilior de urgență și nu a fost necesară internarea acestor copii.

O echipă de inspectori din cadrul Serviciului de Control în Sănătate Publică s-a deplasat la fața locului și a efectuat un control la operatorul de turism unde au fost cazați copiii. Cu prilejul verificărilor efectuate în unitate, au fost recoltate 8 probe de alimente, 1 proba de apă, 18 probe pentru examen coprobacteriologic de la personalul de deservire al restaurantului pensiunii și 6 teste de salubritate.

Discuția cu organizatorii taberei a relevat faptul că, în ziua declanșării evenimentului, după ce a fost servită masa de prânz la restaurantul pensiunii unde erau cazați, copiii s-au deplasat la baza de agrement din localitate, unde s-au scăldat în piscina exterioară și au consumat diverse produse alimentare: gogoși, porumb fiert, cartofi prăjiți, sucuri, etc., cumpărate din zonă.

Pentru analiza calității apei, inspectorii din cadrul Serviciului de Control în Sănătate Publică au recoltat probe de apă din toate cele trei piscine ale bazei de agrement, pentru a fi analizate chimic și microbiologic în laboratoarele DSP Suceava”, a transmis DSP Suceava.

În urma controlului efectuat, au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale.

Complexul turistic de cazare din Gura Humorului a primit o amendă de 16.000 de lei pentru încălcarea obligației de a păstra câte o probă din fiecare fel de mâncare servit timp de 48 ore, în spații frigorifice, în recipiente curate, acoperite, etichetate și nerespectarea regulilor de igienă individuală în timpul programului de lucru în tot timpul programului de lucru de către presonalul din sectorul alimentar.

Organizatorul taberei cu sediul în Piatra Neamț a fost amendat cu 14.000 de lei pentru lipsa documentelor de reglementare sanitară, precum certificatul constatator, autorizațiile sanitare de funcționare și alte asemenea documente prevăzute de legislația în vigoare, pentru proiecte de amplasare, amenajare, construire și pentru funcționarea obiectivelor care defășoară activități cu risc pentru starea de sănătate a populației, conform legislației în vigoare și organizarea de tabere sau activități similare în alte unități de cazare fără dovada avizului epidemiologic al cadrelor didactice, al copiilor și tinerilor.

Piscina din zona de agrement ce aparține Primăriei Gura Humorului a fost amendată cu 6.000 de lei pentru utilizarea apei care nu corespunde normelor de calitate conform reglementarilor legale în vigoare, pentru bazine de înot, ștranduri, piscine, băi publice, etc.

„Probele alimentare recoltate de catre SCSP si investigate in cadrul DSP Suceava s-au incadrat in limite normale.

Locatiile sunt racordate la sistemul public de alimentare cu apa, monitorizat constant cu laboratorul.

Probele de apa de la piscine nu prezentau incarcatura microbiologica patologica detectabila.

Nu au fost recoltate probe biologice de la nici unul dintre pacienti, fapt care nu permite identificarea cauzei imbolnavirilor si nici stabilirea unei legaturi epidemiologice intre factorii de mediu si aparitia episodului care a determinat prezentarea copiilor la spital.

Avand in vedere concluziile prezentate mai sus, apreciem ca a fost vorba, probabil, de un episod de gastroenterita acuta, manifestat la un numar redus din membrii grupului, a carui cauza nu poate fi stabilita”, a mai transmis DSP Suceava.

Adauga comentariu