Familiile sucevene în care dreptatea se face cu pumnul se împacă imediat după agresiuni

Ieri, în jurul orei 20.30, un bărbat din comuna Rădășeni a sunat la 112 și a anunțat faptul că vecinii săi se ceartă și se bat.

În urma cercetărilor s-a aflat că Mihaela I. (37 de ani), din comuna Rădășeni, consumă frecvent băuturi alcoolice, acesta fiind principalul motiv al deselor scandaluri de la domiciliu.

La data de 25 februarie 2019, aflându-se singură acasă, femeia a băut din nou băuturi alcoolice, iar pe la ora 19.00, când soțul Mihaelei I. a venit acasă, între cei doi s-a iscat un scandal. În urma discuțiilor celor doi, femeia a spart cu pietre două geamuri ale locuinței. Deoarece Mihaela I. a spart geamurile, soțul ei, Constantin I. (48 de ani), i-a aplicat mai mulți pumni în cap și în restul corpului.

La fața locului a intervenit și o ambulanță.

Rănile provocate în urma loviturilor aplicate de către Constantin I. soției sale erau superficiale, femeia neavând nevoie de îngrijiri medicale.

Mihaela I. și Constantin I. au declarat polițiștilor faptul că s-au împăcat, iar femeia nu a dorit să formuleze plângere împotriva bărbatului.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru „violență în familie”.

Tot ieri, în jurul orei 20.30, Marius C., din municipiul Suceava, a sunat la 112 și a anunțat faptul că mama sa a fost bătută de către tatăl său.

Pe la ora 20.30, Dumitru C. (65 de ani) a venit ajuns acasă beat. În urma unor discuții contradictorii cu fiul său, Dumitru C. s-a enervat și a împins-o pe soția sa, Lucreția C. (63 de ani). În urma îmbrâncelii femeia nu a fost lovită în vreun fel.

Lucreția C. a negat polițiștilor faptul că ar fi fost agresată de către soțul său. Aceasta nu a dorit să formuleze nici un fel de plângere penală împotriva lui Dumitru C.. Femeia s-a opus emiterii unui ordin de restricție provizoriu împotriva acestuia.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru „violență în familie”.

 

Adauga comentariu