Femeie lovită puternic de o mașină pe o trecere pentru pietoni din Suceava

La data de 11 aprilie 2019, în jurul orei 15.00, un tânăr de 28 de ani, din comuna Grămești, în timp ce conducea mașina pe strada Traian Vuia, din municipiul Suceava, a surprins și accidentat grav o localnică, de 49 de ani, care, în calitate de pieton, s-a angajat în traversarea drumului public prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător.

Femeia a fost transportată la spital de către șofer, însă acesta nu a anunțat și poliția, evenimentul fiind sesizat de către personalul  medical, în jurul orei 17.08.

Tânărul și pietonul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia”.

Tot ieri, în jurul orei 19.26, în timp ce conducea autoturismul pe aleea din fața unui restaurant de pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Rădăuți, o localnică de 55 de ani a surprins și accidentat ușor un bărbat de 35 de ani, din aceeași localitate, angajat în traversarea străzii în fugă și fără să se asigure corespunzător.

Șoferița a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit un dosar penal.

Adauga comentariu