Firmele de construcții continuă să facă lucrări fără avize în municipiul Suceava

La data de 27 iulie 2021, la ora 12.30, un echipaj din cadrul Poliției Municipiului Suceava - Biroul Rutier a fost anunțat despre faptul că strada Zimbrului din municipiul Suceava este blocată de două autoutilitare folosite la construcția unui imobil.

Pe strada Zimbrului din municipiului Suceava a fost depistată o cifă MAN, încărcată cu beton, condusă de Ionuț L. (35 de ani) și un autovehicul Iveco, care avea brațele laterale calate pe partea carosabilă, condus de Marin F. (57 de ani). Vehiculele respective, efectuau lucrări de turnare beton, la un imobil aflat în construcție.

La data constatării, executantul lucrărilor nu a solicitat și pe cale de consecință nu a obținut avizul poliției rutiere pentru a restricționa traficul rutier.

Totodată s-a constatat faptul că prin lucrările efectuate în zona drumului public, circulația rutieră și pietonală a fost restricționată.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice”.       

Adauga comentariu