Fostul vicepreședinte al CJ Suceava, Cristinel Crețu, își face din nou speranțe că se va întoarce acasă. Tribunalul Suceava a admis iar înlocuirea măsurii arestului preventiv cu cea a arestului de domiciliu pentru 30 de zile

Tribunalul Suceava a admis din nou cererea inculpatului Silviu Cristinel Crețu, formulată prin apărător, privind înlocuieşte măsurii arestării preventive cu măsura arestul la domiciliu, pentru o perioadă de 30 zile.

Pe durata măsurii arestului la domiciliu inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii:

  • să nu părăsească imobilul în care locuieşte, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza
  • să se prezinte în faţa judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată, în funcţie de stadiul în care se află cauza, ori de câte ori este chemat
  • să nu se apropie şi să nu comunice, pe nicio cale, direct sau indirect, cu martorii din lucrări: Rîpan Ion Vasile, Zelinschi Cătălin, Florea Vasile, Litvinchevici Ana Maria, Vasilciuc Irina, Reguş Maria, Nenec Narciza, Munteanu Laurenţiu Cezar, Greceanu Robert, Avrămia Andrei George.

Decizia nu este definitivă. Față de aceasta se poate face contestație în termen de 48 de ore de la comunicare.

Săptămâna trecut, fostul vicepreședinte al CJ Suceava a fost la un pas de a se întoarce acasă, după ce Tribunalul Suceava a admis măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile. Curtea de Apel Suceava i-a spulberat speranța politicianului, câteva zile mai târziu. La o zi după aflarea deciziei Curții de Apel Suceava, Cristinel Crețu a ajuns la spital din cauza unor probleme la inimă.

 

Adauga comentariu