FOTO 100 de lucruri jenante în Suceava: azi, platoul statuii ecvestre a lui Ștefan cel Mare

Nu a trecut nici măcar jumătate de an de când a fost inaugurată statuia ecvestră a lui Ștefan cel Mare, că platoul pe care este amplasată deja se deteriorează.

La începutul anului 2018, Primăria Suceava a declarat asocierea formată din firmele SC Mateo Rustic SRL Ipoteşti, judeţul Suceava şi SC Exprosoft SRL Miroslava, judeţul Iaşi, câştigătoarea licitaţiei privind lucrările de reabilitare a statuii ecvestre a domnitorului Ştefan cel Mare, amplasată în apropierea Cetăţii de Scaun a Sucevei.

Lucrările de la statuia ecvestră a domnitorului Ştefan cel Mare au vizat reabilitarea şi remontarea tuturor elementelor de bronz, refacerea placajului soclului cu plăci de travertin, refacerea şi extinderea platformelor existente şi placarea cu dale de granit, montarea de bănci.

Proiectul a costat 562.000 de lei, fără TVA. Statuia a fost inaugurată anul trecut, de Ziua Bucovinei.

Statuia ecvestră a lui Ştefan cel Mare din Suceava este un monument din bronz realizat de sculptorul Iftimie Bârleanu, în anul 1977. Statuia se află în apropierea Cetăţii de Scaun a Sucevei şi are o înălţime totală (inclusiv soclul) de 23 de metri, fiind cel mai mare monument de acest gen din ţară. Amplasarea statuii a fost făcută în aşa fel încât să poată fi văzută din orice punct central al municipiului Suceava. Din 1977 şi până în prezent statuia nu a fost renovată, astfel că aceasta s-a degradat ajungând aproape în paragină.

sursa foto: Facebook/ Dan Cusnir

Adauga comentariu