FOTO 19 suceveni, în frunte cu Ștefan Mandachi, au strâns gunoaiele din șanturile de pe marginea drumului ce face legătura între Suceava și Fălticeni. Aceștia au strâns 43 de saci de gunoi în două ore

Ieri, mai multe persoane s-au oferit să-l sprijine pe antreprenorul sucevean Ștefan Mandachi în ambiția sa de a strânge gunoaiele aruncate în șanțurile de pe marginea drumului ce leagă Suceava de Fălticeni. Cu această ocazie, oamenii au strâns 43 de saci de gunoi.

Mandachi a provocat oamenii din alte trei județe să facă curățenie pe marginea drumurilor, respectiv Botoșani, Iași, și Vaslui.

În urmă cu două zile, Ștefan Mandachi i-a invitat pe suceveni să i se alăture miercuri în acțiunea de a strânge gunoaiele aruncate în șanțurile de la marginea drumului ce face legătura dintre Suceava și Fălticeni.


„Doar TREI kilometri! De la intrarea în Suceava până la Primul metru de autostradă! Două dube umplute ochi cu gunoi. 43 saci mari de menaj, plini plini (ăștia din poză nu-s toți, mai erau în spate). 19 nebuni am făcut asta (pe lângă cei din poză, mai era un cuplu și trei copii, plus echipa de la Erichman).

N-am crezut în viața mea să ating atâtea șervețele murdare folosite (aruncate cu sictir pe geam de către șoferii manierați), cutii, doze, cârpe îmbâcsite, prezervative, borcane, mănuși etc. Un prieten (nou) a strâns un sfert de sac de mucuri de țigarete  :))

Faceți un calcul: dacă pe trei km avem sute de kile de gunoi, oare câte MILIOANE DE TONE DE JEG zac pe marginea drumurilor din România?

Nouă ne-a luat doar două ore să facem o curățenie minimală (120 minute n-am mai murit). Acum câteva minute am revenit la locul faptei și am condus mașina ușurel pe traseul curățit și am simțit că respir AER. Stați liniștiți, n-am devenit militant pentru răcirea globală. Doar mi-am lungit gâtul după volan stânga-dreapta, să scanez terenul (mi s-a format ochiul după sticle).

După ce am depășit limita de trei km, parcă se împute aerul (e subiectiv și puțin exagerat, doar zic).

Vreau să mulțumesc oamenilor care au trecut la fapte azi!!! Celor 18 ultrași! FAPTE, FRATE!!! Știi de ce le mulțumesc pătimaș? Pentru că am avut un reach foarte mare la postarea de alaltăieri (m-am umplut de <felicitări> pentru ceea ce aveam de gând să fac), dar din zecile de mii de oameni la care a ajuns textul meu (de fapt, peste 100.000) doar 15 inși au sărit în arenă (patru erau de-ai mei, iar șase sunt din firma unui prieten din copilărie). După război mulți viteji s-arată. E bine că n-au venit mai mulți pentru că aș fi fost foarte stresat pt. siguranța lor pe carosabil! Au fost destui și sunt fffff mândru și fericit că am cunoscut oameni noi azi, de acțiune.

Regula o știți: provocăm trei județe (prin oameni care au 120 min libere într-o zi) să curețe trei km, sau măcar unul: Botoșani, Iași, Vaslui.

(Mna! Poftim postare în care n-am nimic de reproșat numănui!)”, a spus Ștefan Mandachi.

Adauga comentariu