FOTO Accidentul mortal de pe raza localității Valea Putnei a fost provocat de către o autoutilitară ajunsă pe contrasens din motive necunoscute

Ieri dimineață, în jurul orei 07.00, R.Ș. (41 de ani), din comuna Mihălășeni, județul Botoșani, cu dublă cetățenie română-moldovenească, conducea pe DJ 17, pe raza localității Valea Putnei un ansamblul de vehicule format din autoutilitara Mercedes - Benz Sprinter, înmatriculat în Moldova, care tracta o remorcă înmatriculată în Republica Moldova. Acesta se îndrepta dinspre Iacobeni spre Câmpulung Moldovenesc.

La un moment dat, din motive necunoscute, acesta a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu ansamblul de vehicule format din cap tractor marca Man, condus regulamentar spre comuna Iacobeni de către F.A. (44 de ani), din comuna Udești.

În urma impactului pasagera autoutilitarei înmatriculată în Moldova, T.C. (53 de ani), din Republica Moldova, a fost proiectată prin geamul lateral al microbuzului. De asemenea, în urma coliziuni a fost rănit și R.Ș., care a fost transportat la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc după care a fost  transferat la Spitalul Judeţean Suceava pentru îngrijiri medicale. Cel din urmă a fost diagnosticat preliminar cu „policontuzionat prin accident rutier”.

De asemenea a fost rănit și V.M. (52 ani), cu dublă cetățenie româno-moldovenească, pasager spate al microbuzului. Acesta a refuzat transportul la unitatea spitalicească pentru acordare de îngrijiri medicale.

În urma evenimentului rutier a rezultat decesul pasagerei T.C. și rănirea ușoară a două persoane.

Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Acestora li s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

La fața locului a fost solicitat și sprijinul lucrătorilor din cadrul ISCTR Suceava pentru controlul autovehiculelor implicate.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru „uciderea din culpă” și „vătămarea din culpă”.

Adauga comentariu