FOTO Bărbatul care a murit după ce s-a răsturnat cu mașina de pe podul care leagă localitățile Bogata și Baia nu avea permis de conducere

Aseară, în jurul orei 20.00, pe raza localității Bogata a avut loc un accident rutier în care a fost implicat un autoturism. Mașina în care se aflau două persoane s-a răsturnat în afara părții carosabile. Mai exact, aceasta s-a răsturnat de pe podul peste râul Moldova, ce leagă localitățile Baia și Bogata. 

La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului de Pompieri Fălticeni cu modul SMURD, respectiv cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2, o ambulanță SMURD TIM, cu sprijinul unei ambulanțe SAJ.

În urma evenimentului cele două persoane au fost rănite, dintre care una a fost găsită în stare de inconștiență. În mașina răsturnată se aflau un adolescent de 17 ani, care a fost transportat la spital și un bărbat în vârstă de 41 de ani. Celui din urmă i s-au aplicat manevre de resuscitare la fața locului, dar din păcate acestea nu au avut niciun rezultate. Bărbatul a fost declarat decedat.

La volanul autoturismului răsturnat se afla Iulian V. (41 de ani), localitatea Cornu Luncii. După ce au verificat bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu avea permis de conducere.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă și conducerea unui vehicul fără permis.

Adauga comentariu