FOTO În cel mai periculos parc din cartierul George Enescu, un alt copil și-a rupt oasele. Cei responsabili de acest parc vin din când în când cu câte o idee trăsnită

Săptămâna trecută, cotidianul Ziar de Suceava a scris despre locul de joacă de la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava și despre cât de periculos este acesta din cauza dezinteresului municipalității.

Ieri, 25 iunie 2019, un alt parc din Suceava s-a dovedit a fi periculos pentru copii. În acea zi, o copilă în vârstă de vreo 10 ani, conform spuselor martorilor, s-a rănit destul de tare în timp ce utiliza învârtitoarea din parcul amenajat de Primăria Suceava în zona străzii Lazăr Vicol, din cartierul George Enescu.

„Am ieșit din scara blocului și am văzut o ambulanță în parcare, după care am văzut o fetiță căzută în apropierea învârtitorii. Am înlemnit când am văzut că fetița avea genunchiul dizlocat, era foarte deplasat de poziția normală”, a spus un locatar care locuiește în zonă.

În momentul în care ambulanța a ajuns la fața locului, victima era căzută pe covorul de pietriș, care este o suprafață de contact agreată de normele europene. Pe lângă pietriș, suprafețele de contact din parcuri pot fi din iarbă sau suprafață cauciucată.

Conform spuselor viceprimarului Sucevei, Marian Andronache, suprafața de contact cauciucată este întradevăr cea mai bună, dar și cea mai scumpă. Acesta ne-a spus săptămâna trecută că Primăria urmează să înlocuiască pietrișul din parcuri cu suprafață cauciucată.

„Nu am reușit să văd dacă copila care plângea în parc s-a lovit de învârtitoare sau s-a lovit după ce a căzut pe pietriș. Dar, dacă s-a lovit după ce a căzut pe pietriș, nu e singurul copil care plânge ca din gură de șarpe după ce pică cu genunchii sau coatele pe pietriș”, ne-a mai spus o persoană care se afla în apropierea parcului.

Câteva dezavantaje ale pietrișului din parc sunt următoarele:

- Parcul este făcut în special pentru copiii mici. Copiii mici cad de nenumărate ori „din senin”. Durerea pe care o simte un copil când ajunge să cadă pe pietriș, evident este o durere destul de mare;

- Pe lângă faptul că este inevitabil să nu fie gălăgie în parc, iar gălăgia să răsune în casele riveranilor, mersul pe pietriș nu este în tocmai silențios, mai ales pe timp de noapte;

- Zi de zi, copiii de vârste fragede aruncă cu pietriș ușor în afara parcului, în timp ce adolescenții de 15 - 16 ani aruncă cu pietre unii după alții, de cele mai multe ori pietrele izbindu-se în geamurile blocurilor, în mașinile din parcare, sau în persoanele din zonă;

„Nu știu cât de deștept trebuie să fii sau câtă școală trebuie să faci ca să te ducă capul să pui pietriș într-un parc aflat între blocuri și între mașini. E un haos general în parcul ăsta din cauza pietrișului. Copiii se bat cu pietre și măcar o dată pe zi aud o piatră în geamurile mele. Dacă cei de la Primărie nu știu, le spun eu, geamurile sunt din sticlă și se sparg. De ce trebuie să-mi schimb geamurile sau să stau cu ele crăpate? De ce trebuie să mă trezesc cu mașina lovită de pietrele din parc? Uitați-vă cum arată parcul ăsta, vi se pare că are grijă Primăria de el? A venit Lungu și a tăiat panglica, a zâmbit și de atunci se mai completează din când în când leațurile rupte de la bănci”, a spus o localnică.

Respectivul parc este încercuit de un gard de sârmă verde, dar și de borduri. Atât gardul, cât și bordurile sunt periculoase pentru copii. Gardul de sârmă, are nenumărate țepușe care rănesc copiii, dar și bătrânii sau persoanele care merg sprijinindu-se de gard.

La inaugurarea sa, parcul avea doar două intrări, acum, după ce gardul a mai suferit câteva modificări într-un fel sau altul, sunt cel puțin șase intrări în parc.

Pe raza municipiului Suceava, nu prea se mai întâlnesc astfel de „țarcuri” pentru copii, mai exact încercuite cu gard.

Pe lângă gard, borduri și pietriș, mai există și alte probleme.

În urmă cu un an sau doi, cei responsabili de starea parcului, au venit cu o inovație la acest loc de joacă și au turnat două petice de beton, pe care au montat câțiva centimetri de covoraș de cauciuc. Cât de bună e această idee, nu e greu de văzut cu ochiul liber. Covorașele de cauciuc s-au descompus, iar momentan, sub unul dintre scrânciobe a rămas doar peticul de beton pe care copiii pot cădea în „siguranță”.

O altă ingeniozitate este modul în care a fost înconșurat un canal aflat în incinta parcului. Muncitorii au turnat niște beton în jurul capacului de canal, iar în respectivul beton au înfipt patru borduri. Scopul bordurilor probabil este acela de a nu se acoperi canalul cu „suprafața de contact din pietriș”, după cum se vede și această idee poate fi periculoasă pentru copii.

La final, vă prezentăm și groapa cu nisip, un adevărat loc de distracție pentru copii, un loc în care aceștia își pun imaginația la contribuție. Despre această groapă cu nisip, e suficient de spus faptul că dimineața pisicile își fac nevoile, iar în restul zilei copiii se joacă ca pe plajă.

Adauga comentariu