FOTO Copila de cinci ani, care a fost lovită de o mașină ce mergea cu spatele, a murit în Spitalul Județean Suceava

Fetița în vârstă de cinci ani care a fost lovită de o mașină pe raza localității Mitocu Dragomirnei a murit în Spitalul Județean Suceava, după circa patru ore de la accidentul rutier.

Vă amintim faptul că ieri, în jurul orei 13.20, Ionuț-Mihai Cherar, din comuna Mitocu Dragomirnei, conducea un autoturism marca Seat pe DJ 208U din localitatea de domiciliu, către Mănăstirea Dragomirna. La un moment dat, în zona intersecției cu strada Sărăturii, bărbatul a efectuat o manevră de mers înapoi și a lovit-o pe M.L. (5 ani), din comuna Mitocu Dragomirnei. În momentul împactului, copila se angajase să traverseze stradă cu o bicicletă.

La fața locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD (B2 + TIM). Victima a fost transportată la Spitalul Județean Suceava. Acesteia i s-au aplicat manevre de resuscitare, dar din păcate cadrele medicale au fost nevoite să o declare decedată.

Șoferul, cu atac de panică, a fost preluat de echipajul SMURD B2 și transportat la spital. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. De asemenea, bărbatului i s-au recoltat probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „ucidere din culpă”.

Adauga comentariu