FOTO Cuțitarul din Mălini, care a înjunghiat un agent de pază în fața unei discoteci din Fălticeni, a fost prins când se întorcea în țară

Ieri, în jurul orei 10.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, polițiștii l-au identificat pe Ilie Muscă (19 ani). Tânărul a fost escortat de către polițiștii din Satu Mare și predat Inspectoratului de Poliție Județeană Bistrița - Năsăud. Ulterior, individul a fost adus în Suceava, unde a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă a IPJ Suceava.

Astăzi, tânărul va fi prezentat Tribunalului Suceava pentru confirmarea mandatului de arestare preventivă pentru 30 de zile, pentru săvârșirea infracțiunilor de „tentativă de omor”, „portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase” și „tulburarea ordinii și liniștii publice”.

Ilie Muscă a ajuns în „brațele” polițiștilor după ce a încercat să intre în România pe la Punctul de Trecere a Frontierei Petea.


Amintim faptul că, până acum câteva zile, tânărul de 21 de ani, angajat al unei firme de pază, care a fost înjunghiat în noaptea de 22 decembrie 2019 în fața localului PUB 4U Fălticeni, din incinta Centrului Cultural „Grigore Vasiliu Birlic”, era dezamăgit că polițiștii și procurorii nu au reușit după aproape o lună să îi aducă în fața justiției pe cei vinovați.

A fost înconjurat de șapte indivizi, unul l-a trântit mișelește la pământ și ceilalți au sărit pe el. L-au înjunghiat de șase ori, o dată în spate și i-au afectat rinichiul, și de cinci ori în picior și i-au secționat un tendon.

Era în prima lui lună de angajare la firma de pază și a doua seară în care asigura paza în club.

Reporterii de la Ziaruldepenet.ro au luat legătura cu victima și au discutat cu ea despre ceea ce s-a întâmplat în noaptea de 22 decembrie 2019, cât și despre ceea ce a urmat.

(I.M., din Mălini, despre care victima spune că l-a înjunghiat)

Scandal în pub ca să îl scoată afară pe agent și să îl înjunghie- agresorul își pregătea cuțitul și aștepta să apară victima

Agentul de pază Denis-Viorel Hoza (21 ani) crede că cei din grupul de la Mălini au premeditat să îl scoată afară și să îl înjunghie cu cuțitul pentru că se vede pe înregistrările video cum agresorul își pregătește cuțitului și îl bagă în buzunar. Tot pe înregistrări se vede cum tinerii care l-au atacat își fac semne înainte de a sări pe el.

„Totul a început de la un juniorul B., care are 16-17 ani, este din Mălini. Era beat, s-a luat la ceartă cu barmanul, l-a împins, după care a trântit paharul de băutură de bar. L-am invitat afară și nu a opus rezistență, cred că și asta așteptau. Frații Muscă erau afară, iar procurorul mi-a spus că se vede pe filmare cum Ilie Muscă, cel fără ochelari, scoate cuțitul din buzunar, îi scoate lama, îl bagă înapoi în buzunar și așteaptă. Cumva a fost premeditată toată acțiunea. Nu îi cunoșteam și nu am avut conflicte înainte cu ei, doar că în seara respectivă nu îi lăsam să își facă de cap: ei supărau fetele, ieșeau afară cu băutura și eu nu îi lăsam. La un moment dat, au început să mă amenințe că vor veni cu mai mulți și nu am eu ce să le fac.
Când am ajuns afară, minorul B. era recalcitrant, și-a dat jos maleta de pe el, m-a invitat să fac și eu la fel, să îmi dau hainele jos. Mai erau câțiva băieți care îmi ziceau la fel, să mă dezbrac să ne batem.
Nu a durat mult discuția cu băiatul acesta, eu doar cu el am vorbit, ceilalți stăteau în jurul meu și așteptau. Fratele lui Muscă, cel care m-a înjunghiat, a venit prin spate, m-a luat de gât și m-a tras la pământ și nu a durat două secunde și Ilie Muscă s-a aplecat asupra mea și m-a înjunghiat în picior. Când m-am întors să mă ridic, mi-a mai aplicat o lovitură de cuțit în spate. Eu m-am dus după ei și s-au întors să îmi mai dea câteva lovituri, după care m-am retras înăutru, am dat să închid ușa în timpul acesta și ei aruncau cu sticle și cu pahare”, a povestit Denis Hoza pentru reporterii de la Ziaruldepenet.ro.

Rănile au fost foarte adânci și cuțitul pregătit de agresor a pătruns în profunzime. În scurt timp, a simțit cum prin haine i se scurge sângele din rănile provocate în timpul atacului mișelesc.

Nu a rezistat mult timp și a căzut ca secerat la pământ, unde a rămas până când a ajuns ambulanța. Din imaginile surprinse în interior se vede că tânărul a sângerat abundent pe pardoseala localului.

„Am trecut de pragul din holul barului, am apucat să intru în bar și am observat că pantalonul îmi este sfâșâiat și curge sânge. În câteva secunde mi-am pierdut cunoștința. M-am trezit când eram deja în salvare, am ajuns la Spitalul Fălticeni cu tensiune 5, după care m-au trimis la Suceava, unde mi-au făcut un tomograf, dar nu am putut rezista din cauza durerilor puternice, și m-au băgat direct în operație. A durat 5 ore operația și m-am trezit la terapie intensivă. Au mai urmat două operații de embolizare prin care mi-au băgat niște fire prin arteră să îmi ajungă la rinichi și să îmi închidă toate vasele de sânge care erau secționate și apoi mi-au montat un bypass”, a mai spus Denis Hoza celor de la Ziaruldepenet.ro.

(Fratele lui I.M., care a atacat victima pe la spate)

De neimaginat! Abia la jumătatea lunii ianuarie l-au contactat polițiștii pentru o declarație verbală!

Denis Hoza a suferit mai multe complicații și a fost nevoie de cinci intervenții pentru a fi salvat.
A fost internat în spital pe data de 22 decembrie 2019 și externat pe data de 14 ianuarie 2020, dar polițiștii l-au căutat abia pe data de 12 ianuarie 2020, și atunci doar pentru a sta de vorba și pentru a da o declarație verbală:

„Prima declarație am dat-o cu câteva zile înainte să mă externez, când a venit un domn polițist la mine în spital. Nimic scris, doar o declarație verbală. Până atunci nu m-a căutat nimeni să vorbească cu mine sau să vadă cum mă simt. Doar familia și prietenii. Organele legii nu și-au făcut treaba.

M-au chemat la parchet pe data de 15 ianuarie 2020, unde am stat de vorbă cu domnul procuror, am dat o declarație de patru pagini, mi-au fotografiat plăgile și mi-au spus că o să fiu citat la judecătorie și cam atât”.

Procurorii știu cine sunt făptași, dar nu reușesc să dea de urma lor pentru că au fugit în străinătate

Tânărul a povestit celor de la Ziaruldepenet că oamenii legii știu cine sunt făptași, doar că nu reușesc să dea de urma lor.

„Le-am dat în declarație numele celor care m-au atacat, dar procurorii știau despre cine este vorba. I-am întrebat dacă știu unde sunt și mi-au spus că nu și că, dacă știau, erau deja băgați la beci”, a spus Denis Hoza.

Spitalul Județean Suceava i-a trimis fluturașul de plată acasă: 30.000 de lei pentru 24 de zile de spitalizare

Imediat după externare, reprezentanții Spitalului Județean Suceava i-au trimis acasă fluturașul prin care este anunțat că zilele lui de spitalizare au costat 30.000 de lei. Nu știe ce se va întâmpla cu aceste cheltuieli, cine le va plăti, el, firma la care lucrează sau cei care l-au băgat în spital, dar este o nouă sursă de stres, pe lângă problemele de sănătatea care își vor pune amprenta asupra vieții lui pentru mult timp.

„În zile precedente mi-a ajuns acasă foaia cu Decontul de cheltuieli de la spital, pentru 24 de zile de spitalizare, cheltuieli în valoare de 30.000 lei, pe care s-ar putea să fiu obligat să le suport tot eu! Unde este dreptatea?  În timp ce organele legii ar trebuii să-i caute pe agresori, ei stau degeaba și dau din umeri! Politia și procurorul care a preluat cazul nu iși fac datoria, acești indivizi care m-au înjunghiat sunt și acum liberi. Oare cine ii ține in spate și îi apără?”, le-a mai spus Denis Hoza reporterilor de la Ziaruldepenet.

Adauga comentariu